Politica

USR acuză: PNL vrea să crească salariile în companiile de stat

Salariile în companiile de stat, indiferent de cât de dezastruoase sunt rezultatele acestora, vor putea crește grație unui amendament formulat de PNL la proiectul privind rectificarea bugetară, amendament aprobat astăzi de plenul reunit al celor două Camere prin voturile parlamentarilor de la toate partidele mai puțin USR, potrivit USR.

Amendamentul formulat de deputatul PNL Lucian Heiuș la proiectul de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2020 pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 introduce un nou articol: „La determinarea sumelor cu care pot fi majorate cheltuielile de natură salarială pentru anul 2020, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014 cu modificările și completările ulterioare, nu sunt condiționați de îmbunătățirea/menținerea rezultatului brut realizat în anul 2019, prevăzută la art.48 alin. (1), lit. a)-d) din Legea bugetului de stat nr.5/2020, cu modificările ulterioare”.

Amendamentul a fost argumentat de inițiator prin faptul că „în urma crizei determinate de epidemia COVID-19, mai mulți agenți economici se confruntă cu dificultăți în realizarea veniturilor, ceea ce conduce la un rezultat brut mai mic decât cel realizat în anul precedent”.

Conform legii încă în vigoare, companiile de stat nu pot majora cheltuielile salariale decât dacă și-au îmbunătățit sau menținut rezultatul brut obținut. Adică, dacă activitatea merge bine poți să crești salariile, dar dacă merge prost, nu poți.

Pentru că a fost pandemie și companiile de stat nu și-au îmbunătățit rezultatul brut, PNL a propus totuși companiile de stat să poată să își mărească salariile chiar și anul acesta. Am încercat să explic în cadrul Comisiei pentru buget-finanțe că nu putem susține așa ceva în condițiile în care e un prăpăd în mediul privat. Mediul privat a fost forțat, ca de fiecare dată, să strângă cureaua. Cum putem să spunem românilor care lucrează în privat că ei vor suferi, dar că la companiile de stat vom crește totuși salariile, chiar dacă și ele au făcut pierderi. De unde bani? Evident din bugetul de stat susținut de contribuabili. Nici nu știi ce e mai trist, faptul că trece un astfel de amendament cu voturile tuturor mai puțin USR, sau că vine chiar de la un partid care își zice ’liberal‘”, declară deputatul USR Claudiu Năsui.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

14 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

14 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

14 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

15 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

15 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

16 ore ago

This website uses cookies.

Read More