Politica

USR anunţă amendamente la legea pensiilor speciale

Pentru ca jalonul din PNRR să fie respectat și pentru ca România să nu rateze șansa istorică de a primi miliarde de euro pentru școli, autostrăzi și spitale, USR a depus amendamente cu modificări radicale la proiectul PSD-PNL de așa-zisă reformă a pensiilor speciale, arata un comunicat. Propuneri de îmbunătățire a proiectului au fost depuse și la Senat, dar coaliția specialilor a refuzat să țină seama de ele, arata USR.

„Deși au trecut mai bine de trei luni de când trebuia să fie adoptată legea de trecere a pensiilor speciale pe contributivitate, salvatorii pensiilor speciale nu se grăbesc. USR a redepus aceleași amendamente ca la Senat pentru a arăta că se poate foarte ușor, dacă se vrea, să trecem totul pe contributivitate, cu respectarea deciziilor Curții Constituționale. PSD nu a vrut niciodată, PNL și UDMR s-au prefăcut că vor în timp ce erau în coaliție cu USR, acum joacă și ei pe față de partea echipei pensiilor speciale”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Amendamentele depuse de USR la Camera Deputaților fac exact ce și-a asumat România prin PNRR și cere Comisia Europeană: aduc pensiile speciale la principiul contributivității, potrivit comunicatului.

Ce prevăd soluțiile USR la legea pensiilor speciale:

– Eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, ale grefierilor, funcționarilor de la Curtea de Conturi, diplomaților, funcționarilor parlamentari și navigatorilor.

– Recalcularea pensiilor speciale ale polițiștilor, jandarmilor, militarilor și ale angajaților altor instituții de forță pe principiul contributivității și integrarea în sistemul contributiv general.

În cazul magistraților, USR propune ca aceștia să primească o pensie de serviciu în cuantum de 65% din veniturile nete obținute în ultimele 12 luni înainte de data pensionării, pensionare care să se facă o dată cu îndeplinirea condițiilor de pensionare din sistemul contributiv. În felul acesta, magistrații ieșiți la pensie care nu se încadrează în vârsta de pensionare pot reveni în profesie, ceea ce ar rezolva și actuala criză de personal.

Totodată, USR propune ca pensiile magistraților să fie actualizate simultan și în procent identic cu majorarea valorii punctului de pensie.

USR a avertizat, în mod repetat, că proiectul PSD-PNL de așa-zisă reformă a pensiilor speciale nu înseamnă decât salvarea pensiilor speciale, fapt confirmat prin raportul Băncii Mondiale, dar și de Comisia Europeană.

Articole recente

Preşedintele Trump ordonă construirea unei săli de bal uriaşe la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump, care remodelează Casa Albă după gusturile sale, va adăuga o sală…

20 de minute ago

Ministrul de Externe cere Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei din faţa unei clădiri publice

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a solicitat Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în…

23 de minute ago

Iranul respinge acuzaţiile de tentative de “asasinat şi răpiri” în străinătate aduse de SUA şi alte ţări occidentale

Iranul a respins acuzaţiile de tentative de "asasinat şi răpiri" în străinătate pe care i…

o oră ago

Premieră pentru programul FIDELIS: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro (MFP)

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 1 august până vineri 8 august, o nouă emisiune FIDELIS de…

2 ore ago

Donald Trump califică drept ‘dezgustător’ ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei

Donald Trump a calificat joi drept "dezgustător" ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, după…

2 ore ago

NIS, controlată de Gazprom, va ieşi de pe piaţa din Bulgaria

Compania energetică sârbească Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de Gazprom, a decis oficial să renunţe…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More