USR Bucureşti a depus, vineri, dosarele candidaţilor pentru parlamentare, la Biroul Electoral Municipal, context în care Clotilde Armand şi Claudiu Năsui, cei care deschid listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor, şi-au anunţat principalele obiective.
Primarul în funcţie al Sectorului 1, Clotilde Armand, prima pe lista USR Bucureşti pentru Senat, a declarat că existenţa a şapte primării în Capitală, cu şapte bugete, şapte consilii locale şi şapte aparate administrative generează “o mare birocraţie şi o mare dificultate în luarea deciziilor” pentru investiţii sau exproprieri.
“Pentru a moderniza rapid oraşul nostru, Bucureşti, avem nevoie de o nouă lege, care va facilita acest lucru, unde viziunea şi dezvoltare va aparţine Primăriei Generale şi primăriile de sector vor avea şi ele partea lor – partea socială, partea de şcoli, tot ce se întâmplă la nivel de cartiere. Dar ne trebuie o singură viziune. Trebuie să revedem complet cum sunt împărţite atribuţiile, trebuie să vedem cum putem să accelerăm renovarea, modernizarea oraşului nostru. În acelaşi timp, vrem, exact ca occidentalii, un Bucureşti verde. Şi aici avem nevoie de legi pentru Bucureşti”, a spus ea.
Armand a mai declarat că arderea deşeurilor sau defrişarea copacilor în Capitală ar trebui să fie infracţiuni, nu “simple contravenţii”. De asemenea, este necesară protejarea Centurii verzi din jurul Bucureştiului, pentru a asigura “un aer respirabil”, a mai spus ea.
Deputatul Claudiu Năsui, cel care deschide lista candidaţilor USR pentru Camera Deputaţilor în Bucureşti, a afirmat că în acest moment creşterea economică este “cvasi-zero”, iar deficitul a atins un nivel “record, astronomic”. Măsurile economice propuse de USR prevăd tăierea cheltuielilor, astfel încât să fie prevenită “sărăcirea românilor”, a spus el.
“Creşterea taxelor, care a fost deja prevestită şi spusă în repetate rânduri de către oameni, şi din PSD, şi din PNL, nu este o fatalitate, nu este inevitabilă. Se va întâmpla numai dacă clasa politică compusă din PSD şi PNL va continua să facă în următorii patru ani ceea ce a a făcut deja în ultimii trei. Adică, să crească vertiginos cheltuielile statului şi taxele. În momentul în care ei vă spun că vor să facă noi cheltuieli şi noi scheme şi noi agenţii şi noi sinecuri, cum tot fac în fiecare lună în Parlament, să ştiţi că o fac pe banii dumneavoastră”, a precizat Năsui.
El a pledat şi pentru o reformă “din temelii” a statului român, menţionând că pensiile speciale au crescut de 270 de ori comparativ cu pensiile contributive.
Preşedintele USR Bucureşti, europarlamentarul Vlad Voiculescu, a declarat că lista candidaţilor pentru parlamentare include foşti miniştri, actuali primari, economişti şi jurişti, oameni care “şi-au clădit o carieră pe propriile forţe”.
El a apreciat că, în acest moment, “cele două partide stat se prefac că se luptă unul cu altul”, deşi rămân împreună în guvern, “la ciolan”. El a făcut referire la cazul Nordis, menţionând că “mii de familii s-au trezit de pe o zi pe alta fără economiile” investite.
“Mulţi dintre politicienii de la Bucureşti s-au asociat în mod clar cu această companie. Vedem cum o nouă familie din ramura PSD a partidului stat a nenorocit oameni. Acum, de curând, s-a împlinit un an de la tragedia de la Crevedia. La Crevedia aţi văzut familii, pur şi simplu, rase de pe suprafaţa pământului, împreună cu casele lor, lucru pentru care cred că putem spune că nu a răspuns nimeni. O altă familie din cadrul PSD… Nu e întâmplător, pentru că aceste partide nu sunt partide politice în adevăratul sens al cuvântului, nu reprezintă o ideologie. Se dau de stânga sau de dreapta înainte de alegeri. Ele reprezintă pur şi simplu grupuri de interese”, a susţinut el.
Vlad Voiculescu a mai declarat că demisia deputatei PSD Laura Vicol de la conducerea Comisiei juridice a fost doar “un gest politic, nu un gest moral”, care “nu repară nimic” din pagubele suferite.
“Independenţa justiţiei este o temă pe care USR a urmărit-o tot timpul, care este din nou pusă în pericol de cele două partide stat. Independenţa presei – presă care este într-o bună măsură aservită, plătită. Şi într-o măsură mai mică acest lucru este cât se poate de transparent în contractele pe care le au cele două mari partide. Nu există nicăieri în Europa o finanţare atât de mare care să meargă către partide şi de la partide, apoi, către presă”, a spus el. (Agerpres)