Categories: Politica

USR cere adoptarea de urgenţă a proiectului privind înăsprirea pedepselor pentru evazionişti

USR a cerut, vineri, adoptarea de urgenţă în Parlament a proiectului privind înăsprirea pedepselor pentru evazionişti şi susţine că România este “campioană” în Uniunea Europeană la evaziunea fiscală.

“România este campioană în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, înregistrând cel mai mare deficit naţional de conformare la normele TVA, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene. În acest context, USR cere, din nou, parlamentarilor noii coaliţii să adopte de urgenţă proiectul iniţiat de senatorul USR Cristi Berea prin care sunt înăsprite pedepsele pentru evazionişti. În 2019, ţara noastră a pierdut 34,9% din veniturile sale din TVA, urmată fiind de Grecia şi Malta, în timp ce state precum Cipru, Suedia şi Croaţia pierd sub 3% din veniturile din TVA. Cifrele la zi au toate şansele să arate şi mai dramatic dacă ţinem cont de faptul că, în luna martie a acestui an, preşedintele Iohannis a promulgat legea PSD care încurajează evaziunea fiscală, scăpându-i pe evazionişti de închisoare dacă achită prejudiciul atunci când sunt prinşi”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de USR.

Potrivit sursei citate, deputatul USR Claudiu Năsui a declarat că “multipli şefi ai ANAF s-au dat drept mari luptători împotriva evaziunii”, dar acea luptă i-a ţintit exclusiv pe micii antreprenori.

“Au închis întreprinderi pentru nereguli minore şi au făcut plângeri penale aiurea, procese pierdute de altfel în instanţă, şi, în final, au cauzat pierderi mai mari bugetului de stat. Culmea ironiei, chiar ei sunt acum în diverse stadii ale urmăririi penale tocmai pentru complicitatea lor la fapte de mare evaziune”, a spus Năsui.

Senatorul USR Cristi Berea a menţionat că, într-o Europă care caută măsuri pentru eradicarea evaziunii fiscale, România, prin coaliţia PNL-PSD-UDMR, “caută soluţii pentru încurajarea acesteia”.

“În discursurile publice, Guvernul luptă cu evaziunea şi se dă peste cap să colecteze cât mai mulţi bani la buget, dar, în realitate, îi mângâie pe creştet pe evazionişti. În România, potrivit unei legi PSD, promulgată de preşedintele Iohannis, dacă faci evaziune fiscală şi eşti prins, plăteşti prejudiciul şi scapi, pregătindu-te de o nouă rundă de furt. Proiectul USR, care reincriminează pe bune evaziunea fiscală şi propune pedeapsa cu închisoarea pentru evazionişti, riscă să pice la vot pentru că cei din PNL nu vor să îşi supere partenerii de alianţă. În acest ritm, din păcate, vom menţine poziţia fruntaşă în ceea ce priveşte fenomenul evaziunii fiscale şi vom pierde în fiecare an milioane de euro”, a afirmat Berea.

Proiectul USR pentru înăsprirea pedepselor pentru evazionişti se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor din luna octombrie, după ce a trecut prin adoptare tacită de Senat. Proiectul modifică şi completează Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în sensul ca această infracţiune să fie pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, nu doar cu amendă.

Articole recente

Automobilele cu un preţ de peste 200.000 de euro nu au cunoscut criza în 2021

Aflate la vârful unei pieţe auto paralizate de criza sanitară, automobilele de lux precum Rolls-Royce,…

o oră ago

Preşedintele chinez va inaugura Forumul de la Davos, organizat în format virtual din cauza pandemiei

Forumul Economic Mondial (WEF) a fost nevoit să anuleze, pentru al doilea an consecutiv, cea…

o oră ago

Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu negociază un acord de recunoaştere a vinovăţiei în procesul său de corupţie (surse)

Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu negociază un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru a pune…

o oră ago

Occidentalii şi ruşii rămân pe poziţii ”total divergente”, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului la CNN

Ruşii şi occidentalii rămân pe poziţii "total divergente" în pofida unei săptămâni de diplomaţie intensă,…

o oră ago

Cîmpeanu: Nemulţumirea cadrelor didactice, normală; sunt convins că marea majoritate nu vor abandona elevii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că salariile cadrelor didactice trebuie să fie motivante şi…

7 ore ago

Grupul de Comunicare Strategică: 7.595 de cazuri noi de COVID şi 28 de decese, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.595 cazuri noi de persoane infectate cu…

7 ore ago