Energie

USR cere Guvernului măsuri rapide pentru securitatea energetică a României

USR solicită Guvernului să adopte măsuri rapide pentru a asigura securitatea energetică a României.

“USR face un apel la coaliţia PSD – PNL pentru a adopta măsuri rapide, care să sprijine românii în plină criză şi să asigure securitatea energetică a României: de la scăderea TVA pentru energie, gaze şi carburanţi până la modificarea Legii Offshore care să permită exploatarea gazelor din Marea Neagră”, transmite USR, luni, într-un comunicat.

Potrivit USR, liderii coaliţiei de guvernare “se întrec” în declaraţii publice, dar “în practică nu adoptă nicio măsură eficientă”, potrivit Agerpres.

USR a depus deja iniţiative legislative în Parlament care vizează scăderea TVA la energie, gaze şi carburant şi care pot fi adoptate rapid pentru bine românilor. Totodată, coaliţia PSD-PNL trebuie “să scoată de la sertar Legea Offshore”, mai transmite USR.

“Am văzut că premierul aduce în discuţie Legea Offshore şi o promite în Parlament într-o lună sau două. E foarte târziu, de doi ani de zile spunem că această lege trebuie să fie o prioritate naţională, dar nu a fost. E nevoie urgentă de această lege şi de un cadru fiscal corect pentru statul român şi pentru investitori. Deşi România nu depinde covârşitor de importuri de energie din Rusia, securitatea energetică este de importanţă majoră pe termen lung”, a afirmat preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, conform sursei citate.

Deputatul USR Cristina Prună a spus că Guvernul trebuie să îşi asume o lege clară pentru deblocarea gazelor din Marea Neagră.

“În timp ce ruşii atacă necontenit în Ucraina, deja se pune în discuţie oportunitatea de a renunţa la importurile de gaze şi ţiţei rusesc. Însă, Guvernul României continuă cu naţionalismul economic şi cu loviturile în mediul privat. Vreau să atrag atenţia coaliţiei PSD-PNL că adoptarea acestei legi în regim de urgenţă este o problemă de importanţă strategică pentru România. De asemenea, Guvernul trebuie să termine cu bâlbâielile şi să adopte măsuri clare de reducere a taxelor la energie şi carburanţi”, a adăugat Prună.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

8 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

8 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More