Politica

USR: Ipocrizia lui Ciolacu nu are limite, trei miniştri PSD au semnat ordonanţa de urgenţă care a creat haos pe piaţa de energie

Reprezentanţii USR au transmis că preşedintele PSD Marcel Ciolacu se plânge iar că altcineva face politica energetică a României. Aceştia precizează că Marce Ciolacu „uită practic că el este liderul celui mai mare partid de guvernare şi că în martie ne-a spus, de mânuţă cu Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor, că soluţiile lor la criza energetică salvează România şi românii”, potrivit news.ro.

„Ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie nu are ceva «strecurat» prin ea de nu ştiu ce omuleţi verzi. Acea ordonanţă a fost semnată de Marian Neacşu, secretarul general al Guvernului de la PSD, ministrul PSD Marius Budăi şi de ministrul Finanţelor tot de la PSD – Adrian Câciu. Ciolacu ne spune practic că miniştrii PSD sunt incompetenţi”,a afirmat Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, conform unui comunicat de presă al partidului.Ea a mai spus că Marcel Ciolacu vorbeşte cu multă ipocrizie de băieţii deştepţi din energie ca şi când ar fi ceva străin de PSD.

„PSD şi PNL i-au resuscitat pe băieţii deştepţi prin măsurile de plafonare. Adică printr-o ordonanţă care lasă statul păgubit cu zeci de miliarde de lei din cauză că nu există nici un criteriu după care statul sa deconteze aceste sume enorme. Practic, au creat un sistem care duce la creşterea artificială a preţului în piaţă pe tot lanţul pentru că furnizorii pot cumpăra la orice preţ, iar statul le decontează orice diferenţă dintre plafon şi preţul de achiziţie. Păi nu or fi oare tot firmele de casă ale lui Ciolacu beneficiare?”, a completat Prună.USR face apel la coaliţia PSD şi PNL să renunţe la abordări falimentare şi să adopte soluţiile corecte, pe care alte ţări europene le-au pus în practică: pe termen scurt e nevoie de scoaterea mai multor taxe din factură şi ajutarea ţintită a consumatorilor vulnerabili, iar pe termen lung încurajarea investiţiilor ca să producem mai mult. Iar dacă PSD va reglementa preţul din piaţă toţi investitorii vor fugi din România şi vom rămâne cu deficitul si cu costuri enorme.

„USR are un plan pentru a scoate România din haosul pe care l-a creat PSD şi PNL. Vom redepune în Parlament legea respinsă de PSD şi PNL de reducere a TVA la energie şi eliminare a mai multor taxe din factură, acordarea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili şi acordarea de credit fiscal pentru mediul de afaceri. Facem apel către cele două partide să dea dovadă de responsabilitate şi să o voteze”, mai indică sursa citată.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

11 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

12 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More