Politica

USR îşi alege, sâmbătă, noul Birou Naţional şi candidatul la alegerile prezidenţiale

USR organizează, sâmbătă, un congres extraordinar în care vor fi aleşi membrii Biroului Naţional şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, potrivit Agerpres.

La congres, care va începe la ora 10,00, sunt aşteptaţi 600 de delegaţi.

Comisia Electorală a USR a validat, joi, candidaturile a trei membri ai partidului care s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale: Elena Lasconi, Dumitru Stanca, Octavian Berceanu.

Elena Lasconi are 52 de ani, este de profesie economist, cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcţie în care a fost realeasă în 2024. Dumitru Stanca are 59 de ani şi este cadru militar în rezervă, în prezent ofiţer de conformitate la o firmă privată din Bucureşti. Se ocupă de asigurarea conformităţii reglementărilor şi procedurilor interne cu legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor. Octavian-Alexandru Berceanu are 48 de ani şi este de profesie inginer. În prezent, este consultant pentru Banca Europeană de Investiţii în proiectul PNERP Moldova şi coordonează activitatea grupului de lucru pentru reforma în sectorul forestier. Octavian Berceanu a fost Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu în timpul guvernării PNL-USR.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat că aproximativ 200 de persoane s-au înscris pentru un loc din cele 24 din Biroul Naţional, pe diverse liste sau independenţi.

Imediat după alegerile locale şi cele europarlamentare din 9 iunie, preşedintele USR, Cătălin Drulă, şi-a anunţat demisia din fruntea partidului. După demisia acestuia şi-au depus candidatura pentru preşedinţia partidului zece membri USR, printre aceştia numărându-se Elena Lasconi şi Cristian Seidler.

În funcţia de preşedinte USR a fost aleasă Elena Lasconi, prin vot direct, de fiecare membru de partid, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul.

Articole recente

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

18 minute ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

19 minute ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

21 de minute ago

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

3 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

3 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More