Politica

USR solicită demiterea ministrului Finanţelor

USR solicită demiterea ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, pe care îl consideră “principalul vinovat pentru dobânzile uriaşe pe care le plăteşte România”.

“România se împrumută cel mai scump, are cel mai mare deficit bugetar şi cel mai mare deficit de cont curent dintre toate statele UE. Pentru că nu a ţinut în frâu cheltuielile statului, pentru că nu a promovat măsuri care să ajute economia şi pentru lipsa de credibilitate în faţa partenerilor externi, principalele cauze ale dobânzilor uriaşe pe care România trebuie să le plătească, USR solicită demiterea de urgenţă a ministrului Finanţelor, Adrian Câciu”, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Sursa citată susţine că, în prezent, rata dobânzii pe termen lung (împrumuturi pe zece ani) pentru România este de 6,83%, un nivel mai mare decât în cazul unor state puternic criticate în blocul comunitar pentru politicile economice şi sociale, precum Ungaria şi Polonia. Mai mult, arată USR, Grecia, stat care a trecut printr-o gravă criză economică şi de credibilitate, plăteşte o dobândă pe termen lung de doar 2,92%, în timp ce Bulgaria se împrumută cu doar 1,9%.

“România plăteşte enorm şi în comparaţie cu state care nu fac parte din Uniunea Europeană”, precizează USR.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

3 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

4 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More