UTI a implementat cele mai avansate instalații și tehnologii în Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (comunicat)

UTI a implementat cele mai avansate instalații și tehnologii în cel mai vechi aeroport al României – Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB), potrivit unui comunicat de presă.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a finalizat, conform prevederilor legale, ultima etapă a procesului de recepţie la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiţii “Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB)”, lucrări demarate la data de 20 septembrie 2020.

“Reamintim că lucrările s-au încheiat, conform planului iniţial, la data de 11 noiembrie 2021, iar valoarea contractului s-a cifrat la 66.629.040 lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute). Antreprenorii acestor lucrări de anvergură au fost SC Bog’Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanţia lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor”, se menţionează în comunicat.

Înființat în 1912, Aeroportul Băneasa ocupă locul al 3-lea în topul celor mai vechi autogări funcționale de pe glob și locul al 2-lea în Europa, fiind, de asemenea, primul city airport din România și singurul din lume construit sub forma unei elice de avion. Din acest motiv, este încadrat ca monument istoric.

Cu ani în urmă, în cadrul unui alt contract, UTI a modernizat una dintre «palele» elicei, transformând-o într-un terminal pentru avioane private (General aviation). Data de 14 ianuarie 2022 consfințește finalizarea de către Bog’Art SRL și UTI Construction and Facility Management SA a lucrărilor de reabilitare și modernizare ca aeroport internațional a celorlalte două elemente ale elicei, proiectul având o valoare totală de aproximativ 13 milioane de euro fără TVA.

Provocarea cea mai mare pentru specialiștii UTI a fost să identifice și să implementeze soluții pentru introducerea în spațiul limitat al unui aeroport vechi a întregii game de instalații și sisteme apărute recent în domeniul aeroportuar, fără să afecteze statutul de monument istoric.

Sistemul de control și transport al bagajelor a fost produs în România de către compania Self Trust, iar automatizarea și softul de comandă și control au fost dezvoltate de specialiștii UTI.

Comunicatul precizează: “Parteneriatul cu compania Smiths Detection ne-a ajutat să găsim soluția optimă, care s-a încadrat în arhitectura și în scenariul de lucru impus de reglementările internaționale, integrând în sistemul de benzi bagaje 2 echipamente de control bagaje cu raze X produse în SUA, cu tehnologia specifică computer tomograf. Acestea sunt modele unicat în România, fiind integrate într-un sistem de management pentru asigurarea unei creșteri a eficienței benzilor atât din punct de vedere al capacității, cât și al fiabilității. În acest fel, sistemul răspunde nevoilor de trafic ale aeroportului Băneasa atât din prezent, cât și din viitor.

Soluțiile de securitate fizică implementate la Băneasa înglobează tehnologii de ultimă generație, care asigură cerințele de securitate impuse de importanța și riscurile cu care s-ar putea confrunta acest obiectiv de transport internațional. În urma lucrărilor de modernizare, sistemul de supraveghere video este unul cu gestionare și operare unitare. Integrarea noilor echipamente cu cele existente deja în terminalul General Aviation a fost realizată de compania afiliată Altimate. În cadrul proiectului a fost implementată și o soluție de control al accesului bazată pe noile controlere din familia KGuard, dezvoltată integral de specialiștii companiei noastre Softrust Vision Analytics. Aceasta presupune un plus de flexibilitate și integrabilitate, precum și un nivel superior de securitate informatică și fiabilitate.

Eficiență energetică maximă pentru primul city airport din România – Agentul termic necesar pentru încălzire este produs cu ajutorul a 16 cazane murale în condensație, iar agentul de răcire este produs cu ajutorul unui chiller performant, cu capacitate de modulare a puterii. În cadrul sistemului HVAC s-au instalat echipamente performante și eficiente energetic, dintre care amintim: centralele de tratare a aerului cu recuperare 100%, echipamentele de răcire în detentă directă, de mare precizie, cât și ventiloconvectori care permit un control local sau zonal al temperaturii. Nu în ultimul rând, instalațiile electrice au fost proiectate și realizate în concordanță cu ultimele standarde privind eficiența energetică”.

Pentru operaţionalizarea aeroportului, imediat după recepţia la terminarea lucrărilor, se vor finaliza activităţile pregătitoare de către instituţiile statului (Poliţia de Frontieră, Poliţia Transporturi, Brigada Antitero), redeschiderea terminalului pentru traficul de pasageri fiind programată să aibă loc odată cu debutul sezonului de vară 2022, estimându-se, pentru început, valori anuale de 400.000 de pasageri.

Articole recente

Nicuşor Dan: Conturile Primăriei au fost deblocate

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă miercuri că au fost deblocate conturile municipalităţii. "Conturile…

5 ore ago

Virgil Marius METEA, numit în funcţia de administrator neexecutiv provizoriu al Romgaz

Virgil Marius METEA a fost numit în funcţia de administrator neexecutiv provizoriu al Romgaz. Un comunicat…

5 ore ago

Grupul francez Auchan nu intenţionează să îşi schimbe strategia pe piaţa din Rusia

Retailerul Auchan nu intenţionează să îşi schimbe strategia sau structura operaţiunilor de pe piaţa din…

5 ore ago

Chimcomplex majorează din luna iunie salariile angajaţilor cu 24,5%

Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunță majorarea…

5 ore ago

Mercedes-Benz spune adio cutiilor de viteze manuale din 2023

Constructorul german de automobile Mercedes-Benz a anunţat miercuri că începând din 2023 va înceta să…

5 ore ago

Dacă Rusia învinge Ucraina, ”Slovacia este următoarea”, consideră premierul slovac

Premierul slovac Eduard Heger a declarat miercuri, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos,…

5 ore ago