Update articol:

Vaccin COVID-19: CE anunţă că va finaliza ‘în curând’ contractul cu Pfizer/BioNTech pentru achiziţia a până la 300 milioane de doze

sursa Facebook. Comisia Europeana CE

Uniunea Europeană va finaliza ‘în curând’ contractul cu companiile americană Pfizer şi germană BioNTech, în urma unui acord provizoriu încheiat în septembrie, pentru a achiziţiona până la 300 milioane de doze din vaccinul pe care îl dezvoltă cele două laboratoare, a anunţat luni Comisia Europeană, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Contractul cu Comisia va fi semnat în curând’, a afirmat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, salutând anunţul ‘încurajator’ al celor două laboratoare, conform căruia vaccinul lor are o ‘eficacitate de peste 90%’ contra COVID-19.

Acest contract va fi finalizat ‘în curând pentru (a comanda) până la 300 milioane de doze’, a precizat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Grupul farmaceutic Pfizer a anunţat luni că vaccinul său experimental are o eficacitate de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.

Grupul Pfizer şi partenerul său german, compania BioNTech SE, sunt primii producători de medicamente din lume care au prezentat date pozitive furnizate de un studiu clinic realizat pe scară amplă şi care vizează dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus.

Cele două companii au anunţat, de asemenea, că nu au detectat deocamdată niciun motiv serios de îngrijorare legat de siguranţa vaccinului şi se aşteaptă să obţină aprobarea de utilizare în regim de urgenţă din partea autorităţilor din Statele Unite spre sfârşitul acestei luni.

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025