Categories: Fără categorie

Vălean: Zborurile din UE au scăzut cu 70% în octombrie

Numărul de zboruri din Uniunea Europeană înregistrat în luna octombrie a scăzut cu 70% faţă de numărul de zboruri efectuate în aceeaşi lună din anul trecut, a declarat, miercuri, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

“În întreg sectorul de transporturi, dar în special în cel legat de aviaţie, pierderile sunt enorme. Noi am pus la dispoziţie măsuri de natură economică pentru ca statele membre să ajute aeroporturile şi companiile aeriene în materie de lichiditate, cu ajutor de stat, cu împrumuturi, în această perioadă. Cu toate acestea, acum cifrele sunt dramatice. Cifra la zi privind zborurile: sunt cu 70% mai puţine acum în octombrie decât erau anul trecut la aceeaşi dată. Asta arată ce pierderi economice masive există. Asta ar putea conduce la închiderea aeroporturilor, gărilor şi aşa mai departe, care nu se mai pot susţine din punct de vedere economic pentru că au prea puţini pasageri şi au pierderi”, a afirmat Adina Vălean, la Digi 24.

Comisarul european pentru Transporturi a apreciat că ajutoarele financiare directe oferite de statele membre pentru companii sau aeroporturi reprezintă un preţ acceptabil pentru păstrarea minimei conectivităţi la nivel european.

“De aceea astăzi am recomandat statelor membre să asigure aşa-numita minimă conectivitate la nivel european, adică să ajute companiile, aeroporturile, pentru a fi deschise rutele. Trebuie să fie posibil pentru cei care au nevoie să călătorească, în viitor, chiar şi în aceste condiţii de criză, care au nevoie din motive personale, din motive de serviciu, lucrătorii în transporturi, personalul medical, să poată să aibă rute deschise pentru a se putea mişca dintr-un loc în altul la nivelul Uniunii Europene. Deci asta ar fi, să spune, o recomandare nouă pe care o facem, să se asigure o conectivitate minimală la nivelul Uniunii Europene, chiar cu preţul ajutorului financiar direct dat de statul-membru pentru a le ţine deschise şi pentru a avea măcar un număr restrâns de rute la dispoziţie”, a menţionat Adina Vălean, potrivit Agerpres.

Reprezentanta Comisiei Europene a apreciat că aeroporturile ar trebui să introducă teste rapide de covid pentru călătorii depistaţi cu temperatură la îmbarcare.

“În momentul de faţă există o practică puţin uniformă, singurele controale care se fac sistematic sunt cele de temperatură la accesul în aeroport, iar aici nu avem numere foarte mari în perioada scursă în ultimele luni, avem un număr de ordinul a sute care au fost respinşi la îmbarcare din cauza faptului că aveau temperatură. Pentru aceste persoane trebuie introduse testele rapide, care să determine dacă temperatura este cauzată de covid sau este din alte motive, astfel încât oamenii să nu-şi piardă posibilitatea de călătorie, să nu-şi piardă biletul şi investiţia financiară făcută pentru că li s-a refuzat zborul. În rest, în viitor, ne interesează să punem la punct un protocol de testare pentru călătorie, adică cetăţenii să ştie foarte clar că atunci când au de făcut o călătorie dintr-un stat în altul ce protocol de test trebuie să aibă la dispoziţie. Să ştie cu câte zile înainte trebuie să-şi facă un test, la ajungerea la destinaţie să ştie după câte zile trebuie să repete testul, astfel încât să fie evitată o carantină prea îndelungată. De asemenea, să ştie ce fel de tip de test, astfel încât rezultatul să vină cât mai rapid, iar în felul acesta, dacă un astfel de protocol se aplică uniform la nivelul Uniunii Europene, oamenii vor şti la ce să se aştepte şi vor fi din nou încurajaţi să cumpere un bilet de avion şi să încerce să călătorească”, a încheiat comisarul european pentru Transporturi.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

43 de minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

48 de minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

54 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

o oră ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More