Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzValentina Saygo, Președintele Patronatului Antreprenorilor Contabili din România – PACR.
Mai mulți contribuabili au primit recent solicitări de la ANAF, prin Spațiul Privat Virtual, pentru completarea unui document detaliat privind cheltuielile din perioada 2020–2024, fără ca cererea să fie însoțită de un act administrativ oficial – cum ar fi un aviz de inspecție fiscală, o notificare de control sau o decizie de inițiere a unei proceduri legale, anunţă Patronatul Antreprenorilor Contabili din România – PACR.
Specialiștii în fiscalitate avertizează că astfel de practici încalcă prevederile Codului de procedură fiscală și pot fi considerate abuzuri administrative.
„Apreciem importanța cooperării loiale cu autoritățile fiscale, însă această colaborare trebuie să se bazeze pe legalitate, transparență și respect reciproc. Solicitările fără bază juridică certă creează presiuni inutile, consum de resurse și afectează încrederea contribuabilului în instituțiile statului”, a declarat Valentina Saygo, Președintele Patronatului Antreprenorilor Contabili din România – PACR.
Deși la prima vedere solicitarea părea una administrativă de rutină, analiza făcută de profesioniști în domeniul fiscal evidențiază încălcări clare ale legislației în vigoare.
Ce spune legea și ce nu s-a respectat
Solicitarea ANAF a fost justificată prin articolele 58 și 64 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), însă specialiștii semnalează trei nereguli majore:
1. Lipsa temeiului juridic clar
Conform art. 58 alin. (1), contribuabilii pot fi obligați să furnizeze informații doar în cadrul unor proceduri fiscale oficiale: inspecție fiscală, verificare documentară, control inopinat sau verificarea situației fiscale personale. În lipsa unui act administrativ, solicitarea nu are suport legal.
Conform art.58 alin.(2) aceste informații pot fi solicitate doar atunci când nu sunt deținute de organul fiscal, ori prin tot sistemul declarativ inclusiv prin Situațiile Financiare întocmite pentru fiecare an calendaristic, prin SAF-T si sistemul e-factura ANAF are acces la toate informațiile pe care le solicita de la contribuabili
2. Cererea de date care implică prelucrare
Art. 64 permite solicitarea de înscrisuri deja existente, nu și cererea de analize contabile, sinteze, tabele în format Excel sau alte forme de procesare suplimentară, care generează muncă nejustificată pentru contribuabil.
3. Nerespectarea Ordinului ANAF nr. 3076/2017
Acest ordin reglementează formularele utilizate de ANAF pentru solicitări. Notificările trebuie transmise exclusiv în cadrul unei proceduri legale – cerință care nu a fost îndeplinită în cazul analizat.
Posibile încălcări ale GDPR și ale confidențialității profesionale
Solicitarea transmisă în afara unei proceduri oficiale poate încălca Regulamentul (UE) 679/2016 privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și obligațiile de confidențialitate profesională ale contabililor, auditorilor și consultanților fiscali. Furnizarea de date sensibile fără temei legal poate constitui o divulgare nejustificată, cu consecințe legale.
Poziția contribuabilului: claritate, legalitate, respect
În răspunsul transmis ANAF, contribuabilul a cerut:
Recomandări pentru mediul de afaceri:
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…
de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…
This website uses cookies.
Read More