Sanatate

Valeriu Gheorghiţă: Certificatul COVID este necesar pentru a limita impactul infecţiei cu SARS-CoV-2

Certificatul COVID este necesar pentru a limita impactul infecţiei cu SARS-CoV-2 la nivelul populaţional, mai ales în contextul apariţiei variantei Omicron, a subliniat, joi, preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

“Este cât se poate de evidentă necesitatea certificatului. Obiectivul lui, cel puţin în perspectiva circulaţiei variantei Omicron, care este foarte probabil că va deveni dominantă, certificatul COVID va avea ca scop evitarea cazurilor grave de îmbolnăvire şi a presiunii pe spitale, pentru că, în lipsa celorlalte măsuri, cum ar fi masca de protecţie şi celelalte măsuri nefarmaceutice, este evident că doar vaccinarea nu poate să stopeze, să blocheze circulaţia virusului, circulaţia variantei Omicron. Şi atunci, rolul certificatului COVID este acela de a reduce riscul de înregistrare a unor cazuri severe de îmbolnăvire”, a explicat Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că rămâne de văzut care vor fi datele ştiinţifice legate de transmiterea de la o persoană care este vaccinată sau trecută prin boală a variantei Omicron, atât pentru cei vaccinaţi cu ultima schemă, cât şi pentru cei care au şi doza de booster efectuată.

“Aici sunt încă date care lipsesc şi tocmai din acest motiv este important ca nivelul nostru de precauţie să fie cât se poate de ridicat. Este nevoie de acest certificat digital, de acest certificat COVID, tocmai pentru a limita impactul infecţiei cu SARS-CoV-2 la nivel populaţional – şi aici vorbim de impact pe sănătatea publică, presiunea pe spitale, absenteism de la locul de muncă”, a explicat preşedintele CNCAV.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

8 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

8 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

9 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More