Sanatate

Valeriu Gheorghiţă: Masca de protecţie rămâne o barieră fizică foarte importantă în limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2

Masca de protecţie rămâne o barieră fizică foarte importantă în limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

 

“Deci, mesajele sunt următoarele: o singură doză nu ne protejează şi atunci este nevoie să respectăm schema de vaccinare tocmai pentru a avea beneficii în ceea ce priveşte riscul individual de formă severă, pentru că sunt date care arată că infecţia cu varianta Delta creşte riscul de spitalizare, de două-trei ori, comparativ cu celelalte variante virale, deci riscul de evoluţie către formele severe, ceea ce era anticipat prin faptul că se multiplică într-un ritm mult mai accelerat, comparativ cu celelalte variante virale, ca atare, dacă ne uităm la eficienţa faţă de boala simptomatică, vedem că există un procent de cazuri care nu sunt suficient de bine acoperite şi, atunci, evident că nu avem de unde să ştim de la început cine este protejat şi cine nu este protejat suficient de bine. Tocmai pentru a preveni o creştere a numărului de cazuri, recomandarea este să purtăm, evident, masca de protecţie, pentru că, bun avem opţiunea să nu o purtăm, dar avem aceeaşi opţiune să o purtăm, mai ales atunci când suntem şi participăm la diverse evenimente unde un număr mare de persoane, unde nu se poate respecta foarte bine distanţarea fizică şi nu unde nu există, mai ales când vorbim de spaţii închise, este foarte importantă purtarea măştii de protecţie, mai ales în spaţiile neaerisite”, a afirmat medicul militar.

El a spus că tulpina Delta poate să producă reinfecţii în cazul celor care au fost infectaţi cu noul coronavirus.

“Persoanele care au trecut prin infecţia, prin boala naturală, cu alte variante virale care circulă, nu sunt suficient de bine protejate împotriva infecţiei cu varianta virală Delta, existând un procent de scăpare de sub protecţia anticorpilor care apar după boala naturală între 20 şi 50%, practic, avem un risc de 20-50% să ne reinfectăm cu varianta Delta, dacă avem istoric de trecere prin boală. Deci, practic, trecerea prin boală nu ne protejează faţă de infecţia cu tulpina Delta. Ca atare, în perioada următoare, este cât se poate de clar faptul că trebuie să avem grijă la respectarea măsurilor pe care noi deja le ştim, de prevenţie – mască de protecţie, igiena mâinilor, să nu uităm de igiena mâinilor, cum ne punem şi dăm masca jos, trebuie să igienizăm mâinile, respectarea distanţării fizice, aerisirea încăperilor şi evitarea acelor zone supraaglomerate, mai ales când nu este esenţial să fim prezenţi acolo”, a susţinut Valeriu Gheorghiţă.

El a spus că în România se poate înregistra o creştere a numărului de cazuri la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie.

“Nu ştiu dacă va creşte neapărat numărul copiilor vaccinaţi, dar este cât se poate de evident faptul că sfârşit de august – început de septembrie va reprezenta momentul în care în România vom înregistra o creştere a numărului de cazuri. Este important şi sperăm să ne înşelăm, să nu avem creştere de cazuri, lucrurile să fie cât se poate de bine controlate, însă la acest moment nici rata de acoperire vaccinală şi nici şi rata de trecere prin boală nu ne oferă un nivel suficient de mare de protecţie faţă de iminenţa răspândirii infecţiei cu varianta virală de îngrijorare, Delta”, a mai arătat Valeriu Gheorghiţă.

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

3 ore ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

3 ore ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

3 ore ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

4 ore ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

4 ore ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More