Categories: Fără categorie

Vânzările Renault au scăzut în primul semestru, dar marca Dacia a avut vânzări record în Europa

Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a raportat marţi o scădere de 6,7% a vânzărilor globale în primul semestru al acestui an, pe fondul încetinirii pieţei auto mondiale, dar a subliniat că noile modele ce vor fi introduse în a doua jumătate a anului îi vor permite să îşi majoreze vânzările, transmite Reuters.

În primele şase luni din 2019, grupul Renault a vândut 1,938 milioane de vehicule la nivel mondial, cu 6,7% mai puţin faţă de cele 2,08 milioane unităţi vândute în perioada similară a anului trecut, însă scăderea vânzărilor Renault a fost mai mică faţă de contracţia de 7,1% înregistrată de piaţa auto mondială. Vânzările au rămas stabile în Europa, pe o piaţă care a înregistrat o scădere de 2,5%, însă în regiunile din afara Europei vânzările grupului Renault au urmat şi ele tendinţa de diminuare semnificativă înregistrată la nivel mondial, potrivit Agerpres.

În schimb, marca Dacia a înregistrat un record de vânzări în primul semestru, cu 311.024 vehicule vândute, cu 10,6% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, precum şi o cotă de piaţă record de 3,3%, în creştere cu 0,4 puncte procentuale, graţie performanţelor înregistrate de noile Duster şi Sandero.

“Chiar dacă nu a lansat noi produse, Renault a reuşit să îşi menţină cota de piaţă în primul semestru al anului, deşi piaţa a înregistrat un declin semnificativ”, a declarat directorul de vânzări de la Renault, Olivier Murguet. Potrivit acestuia, în a doua jumătate a anului grupul se va concentra pe lansarea cu succes a următoarelor versiuni ale modelelor Clio şi ZOE în Europa, a modelului Arkana în Rusia, Triber în India şi Renault City K-ZE în China.

Pentru ansamblul acestui an, Grupul Renault se aşteaptă la o scădere a pieţei auto mondiale comparativ cu 2018, dar nu a precizat care este reducerea la care se aşteaptă. La finele lunii aprilie, Renault miza pe un recul al pieţei mondiale de 1,6% în acest an. Piaţa auto europeană ar urma să fie stabilă, în timp ce piaţa din Rusia ar urma să înregistreze o contracţie de 2-3%, aceasta fiind a doua cea mai importantă piaţă pentru grupul Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

23 de minute ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

28 de minute ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

46 de minute ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

48 de minute ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

53 de minute ago

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut, potrivit informaţiilor transmise BVB. ROMGAZ…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More