Sanatate

Varianta indiană (delta) a SARS-Cov-2, dominantă în Europa, anunţă EMA

Varianta indiană (delta) a SRAS-CoV-2 se răspândeşte rapid în Europa şi a devenit tulpina dominantă în mare parte a acestei regiuni, potrivit unor noi date, anunţă luni Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA0 într-un comnicat postat pe Twitter, citat de news.ro.

Potrivit EMA, date provenind de la Filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi de la Centrul European de Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) arată că, în perioada 28 iunie-11 iulie, varianta delta era dominantă – în 19 dintre cele 28 de ţări care secvenţiază în mod suficient.

În aceste 19n ţări, varianta indiană era prezentă în proporţie de 68.3% şi că a depăşit varianta britanică (alfa), prezentă în proporţie de 22,3% în regiune.

Având în vedere tendinţa actuală, varianta indiană urmează să devină tulpina dominantă în întreaga lume în lunile următoare.

Ea a fost identificată în toate statele europene, precizează EMA.

Ea ”va continua să se răspândească şi să înlocuiască celelalte variante aflate în circulaţie, dacă nu apare o nouă tulpină, mai agresivă”, avertizează agenţia.

”Mai avem mult până să ieşim din pandemie, iar din păcate în numeroase ţări din regiunea noastră (Europa) observăm o creştere semnificativă a cazurilor legate de răspândirea variantei delta, extrem de transmisibilă”, declară directorul OMS Europa Hans Kluge.

”În pofida eforturilor considerabile ale statelor din regiune de vaccina oamenii din întreaga regiune, milioane de persoane sunt nevaccinate în continuare şi riscă, astfel, să ajungă la spital”, avertizează el.

”Vestea bună este că datele arată clar că o vaccinare completă reduce semnificativ riscul unei îmbolnăviri grave şi morţii”, apreciază el şi îndeamnă ”oamenii să se vaccineze, atunci când chemaţi să facă acest lucru”.

”Trebuie să rămânem atenţi şi să continuăm să dăm dovadă de bun simţ, pentru a împiedica răspândirea virusului”, îndeamnă directoarea ECDC Andrea Ammon.

”Asta înseamnă să ne vaccinăm complet imediat ce avem posibilitatea şi să respectăm distanţarea socială, să ne spălăm pe mâini, să evităm locurile aglomerate şi să purtăm o mască dacă este necesar”, subliniază ea.

”Acestea sunt măsurile care ştim că funcţionează pentru a ne proteja pe noi şi pentru a-i proteja pe ceilalţi. Trebuie să le considerăm drept «măsuri anticarantină», pentru că ele pot ajuta la împiedicarea răspândirii bolii fără să se închidă părţi largi ale societăţii”, subliniază ea.

View Comments

  • Chiar mă bucuram când am citit titlul: ”Varianta indiană (delta) a SARS-Cov-2, dominată în Europa...”. Era bine dacă Europa domina Varianta indiană (delta)! Corectați titlul!

Articole recente

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%

Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…

5 ore ago

Termene.ro îl numește pe Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer

Termene.ro anunță cooptarea lui Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer (CPO). Este unul…

5 ore ago

Raiffeisen Bank lansează un cont de economii cu dobândă de 6% pentru clienții noi

Raiffeisen Bank România anunță lansarea unui nou produs de economisire destinat persoanelor fizice, disponibil începând…

5 ore ago

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric pe fondul aşteptărilor că Fed va reduce dobânda

Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More