Update articol:

Vasile Bănescu, BOR: Depășirea măsurii în orice denunță cu precizie „inadecvarea la realitate”, o suicidară ratare inclusiv morală.

Sursa basilica.ro

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a publicat ieri un nou mesaj pe Facebook, în care a subliniat că „depășirea măsurii în orice denunță cu precizie inadecvarea la realitate, o suicidară ratare inclusiv morală”. Mesajul lui Vasile Bănescu vine la două zile după ce Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, l-a făcut ”fariseu” în ”straie #rezist”.

Vasile Bănescu a scris:

“Ce înseamnă „a sta cam prost cu caracterul” ?
Răspunsul teologului laic
Deși uitat, gândul că „stilul e omul însuși” rămâne mereu actual, puternic expresiv în legătură cu devoalarea omului lăuntric (singurul real) prin mișcările involuntare produse de sufletul lui, de conștiința, mintea, trăirile, cuvintele și gesturile sale intime sau asumat publice. Toate se înlănțuie în ceea ce se numește „stil propriu”, echivalentul etic și estetic al unei amprente lăsate de fiecare asupra realității în relația cu ceilalți.

Așadar modul mai mult sau mai puțin nuanțat în care reacționăm, relaționăm, comunicăm sau înfăptuim, ne construiește, ne dezvăluie, ne reprezintă. Pe noi, cei din noi înșine.

Suntem, așadar, ceea ce exprimăm în varii feluri ca persoane întoarse cu fața sau, din păcate, cu spatele spre ceilalți. În jurul nostru, ca un „corp energetic” iradiază continuu caracterul, miezul și relieful nostru moral, imposibil de camuflat total.
Depășirea măsurii în orice denunță cu precizie „inadecvarea la realitate”, o suicidară ratare inclusiv morală.

Este cazul oricui se lasă luat de valul tulbure al egolatriei, al lăcomiei de vizibilitate, de întâietate, de autoritarism sterp asupra celorlalți. E cazul trist al oricui se lasă sedus de strategia rudimentară a invectivei, a judecății sumare și a lui hodoronc-tronc.

Când asta se înfiripă și se consumă în cadrul prin excelență delicat în care se operează cu „cele nevăzute”, spirituale, lucrurile devin grotești, ridicole, caricaturale.

În esență, antihristice.

Excesul, adversar inclusiv al virtuții care strălucește doar prin discreție și moderație, nu se asortează nicicum cu straiele unei poziții publice (arhipăstorești).

De aceea, ca exemplu, stahanovismul ortodoxist situat la antipodul „calmului valorilor” Ortodoxiei, al sobrietății, al delicateței, nobleței și dreptei măsuri în toate, devine un toxic exces pentru corpus-ul eclezial atunci când se respinge chiar și ideea de sfat (evanghelic) sau binevoitoare observație, reacționându-se cu țâfnă și trufie.

Într-un asemenea context, „a sta cam prost cu caracterul”, cu gradul de rafinament lăuntric, indică mai degrabă o surditate și orbire spirituale, decât acuitate morală sau orice altă virtute predicată, niciodată practicată.

Virtutea, când există, presupune un real, oricât de modest, grad de smerenie și inteligență (duhovnicească).

A apela, de exemplu, obtuz și trivial la ofensarea cuiva pe care nu-l cunoști, a-ți cultiva malițios, neinspirat, imaginarul și așa sărac, a confunda cotidian duhovnicescul cu prea omenescul, altruismul pastoral cu autoritarismul local, a te livra celorlalți exclusiv în cheie autoritaristă fără nicio acoperire în autentica autoritate, iată doar câteva dintre simptomele unui jenant autosabotaj, căruia unii i-ar putea descrie principala cauză prin cuvintele: „a sta cam prost cu caracterul”.

„Doctorul sufletelor”, cu acordul pacientului, le vindecă însă pe toate”.

Acum două zile, Florentin Pandele a scris:

“Fiecare fariseu pe limba lui piere

La noi în popor, pe linga atâtea proverbe, care mai de care mai sugestive, există și o zicere cum că „dă ca surda-n tobă”…
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, acest individ care se crede o „instituție independentă”, sau mai bine zis „dependentă de altă instituție”, și-a descoperit de câteva zile și vocația de instanță morală, de la înălțimea căreia, înveșmântat în straie #rezist, dă sentințe în societate pe seama dramelor unor bătrâni chinuiți de niște netrebnici!
La prima vedere, ai putea zice că s-a trezit cetățeanul vigilent și revoltat din el, care săracul nu mai are somn de câteva zile din cauza nenorocirilor prezentate de întreaga presă scrisa, vorbita și vizualizata din România.
În cel mai creștin spirit cu putință, „omul fără de păcat” aruncă piatră după piatră, dacă nu zilnic, măcar la două zile, în cea deja crucificată de toate mass-media, aliniindu-se unei „armate” care acționează concertat și neobosit pentru a duce la îndeplinire ordinul: „Dacă nu o putem scoate din politică, măcar s-o mai coborâm în sondaje”.
Cu sau fără voie de la superiorii săi ierarhici (pe linie bisericescă), iar în cazul acesta tăcerea poate fi interpretată drept o formă de încuviințare, și în mod clar cu sprijin și inspirație din alte instituții, altele decât Biserica, purtătorul de cuvânt al B.O.R. s-a transformat în vârf de lance al curentului așa-zis progresist, astfel că nu va mai mira pe nimeni dacă în viitor se va ralia și altor cauze, împotriva familiei tradiționale, a propriei credințe și, de ce nu?, împotriva Patriarhului.
Pe mările și oceanele lumii, am navigat alături de tot felul de oameni. De la unii am avut multe de învățat, de la alții am avut de ce mă feri. Acum însă nu pot să nu mă gândesc cum de peste 2000 de ani diverși farisei se chinuie să dărâme Biserica lui Hristos, iar simplii credincioși li se împotrivesc din toate puterile, cu spor!
Îmi închei această replică cu doua proverbe (tot românești):
„Cine sapa groapa altuia, cade singur în ea”! Probabil că justițiarul-trompetă își dorește ca actualul primar general să mai stea cel puțin încă un mandat, convins fiind că acesta va „deturna” fondurile de la ONG-urile hashtag-iste către B.O.R. (ce glumă bună, nu?)
“Nu mor caii când vor câinii”, deși Dinamo București a făcut istorie în fotbalul romanesc!
Doamne, iartă-mă, dacă am căzut în păcat!”

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025