Politica

Vasile Dîncu a primit Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept (gradul III), premiul de stat al Ucrainei

Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, i-a înmânat, joi, senatorului PSD Vasile Dîncu, într-o ceremonie desfăşurată la Senat, Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept (gradul III), premiu de stat al Ucrainei.

Pe 23 august 2022, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat Decretul privind decorarea cu Premiul de stat al Ucrainei a ministrului Apărării Naţionale la acea dată, Vasile Dîncu, “pentru merite personale semnificative în consolidarea cooperării interstatale, susţinerea suveranităţii de stat şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi contribuţia semnificativă la popularizarea statului ucrainean în lume”.

“Nu este neapărat un premiu pentru mine, ci este un premiu pentru români, pentru contribuţia în sprijinirea Ucrainei pe care oamenii simpli au avut-o, instituţiile, societatea civilă, Ministerul Apărării Naţionale, zona guvernamentală. Ar trebui să trecem relaţiile dintre România şi Ucraina la un nivel superior, gândindu-ne în primul rând la viitor, gândindu-ne că este nevoie de un parteneriat strategic, pentru că în această zonă a Europei avem şi un duşman comun. Din păcate, avem şi slăbiciuni comune şi avem o zonă economică şi socială pe care putem să o valorificăm foarte bine într-o relaţie foarte bună pentru viitor. Faptul că românii au colaborat spontan cu ucrainenii, denotă că avem un potenţial extraordinar de colaborare. Cred că prin dialog deschis, continuu, putem să rezolvăm toate litigiile sau falsele litigii pe care le avem în acest moment cu Ucraina”, a afirmat Dîncu, joi, la Senat.

Potrivit acestuia, “relaţiile dintre cele două ţări au un potenţial de dezvoltare foarte bun în viitor”, ceea ce ar justifica un eventual Parteneriat strategic al ţării noastre cu Ucraina.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

5 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

6 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

6 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More