Update articol:

Vasile Dîncu neagă mobilizarea rezerviștilor: Actele solicitate sunt menite să țină o evidență a celor care au făcut stagiul militar și nu este vorba în niciun caz despre înrolarea în armată sau introducerea serviciului militar obligatoriu

Vasile Dîncu, ministrul apărării, a spus aseară, la DIGi 24, că armata română nu mobilizează rezerviști, după ce mai mulți români au spus că au primit ordine de chemare la centrele militare.

„Ce vreau să le spun oamenilor foarte clar: dacă văd pe cineva cu o valiză în gară nu înseamnă că merge la încorporare. Poate merge să facă turism. Deci, să nu creadă că aceste acte – care unele sunt oficiale, altele am văzut că sunt falsificate, fake news-uri, dar acestea sunt pur și simplu niște coincidențe legate de o activitate de rutină pe care Ministerul Apărării Naționale o are în ceea ce privește legile în legătură cu mobilizarea. Trebuie să avem tot timpul o evidență, este prin lege, dar aceste lucruri nu se văd atunci când nu este un cadru de interpretare legat de război. Deci, nu avem niciun plan de mobilizare a rezerviștilor, niciun plan de a aduce la unitățile noastre recruți și nici alte lucruri. S-a desființat legea stagiului militar obligatoriu și de când s-a desființat, în 2005, trebuie să ținem evidența rezerviștilor și atunci sunt mai multe acte, este mai multă birocrație”, a transmis ministrul apărării.

Ministrul a explicat că aceste acte sunt menite să țină o evidență a celor care au făcut stagiul militar și nu este vorba în niciun caz despre înrolarea în armată sau introducerea serviciului militar obligatoriu, în contextul conflictului din Ucraina.

Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, pe reţelele de socializare şi în presă au fost publicate informaţii că cetăţenii au primit ordine de chemare la război, la mobilizare,

Potrivit ministrului, toți bărbații care au făcut stagiul militar sunt într-o evidență pentru mobilizare: “Sunt niște ordine nedatate și care ar intra în funcțiune în momentul în care se decretează mobilizare generală. Deci numai atunci. În rest, toți avem asemenea ordine de a te prezenta la unitate.

Mai este cazul de la București. Câteva întreprinderi au primit din partea Primăriei București niște ordine prin care erau întrebați despre situația angajaților. Aici este legea 248 din 2012, care pune în aplicare o lege 286 din 2009 și așa mai departe. Este o lege legată de modul în care se reglementează pregătirea întreprinderilor pentru apărarea patriei. Există o lege care prevede asta: în caz de război sau în caz de mobilizare, întreprinderile trebuie să aibă personalul atâta, sunt direcționate, eventual, pentru un anumit tip de producție care este necesară războiului și așa mai departe. Deci este o lege prin care în fiecare an ar trebui, în mod normal, să se facă un inventar al oamenilor. S-au mai făcut, dar n-am observat, nu era cadrul acesta, tot timpul se face, dar nu era atenția pe asta”.

„Oamenii se sperie, am primit sute de telefoane, eu personal, legate de mobilizare a tinerilor, unele legate de război, mi-au spus oameni raționali pe care îi cunosc că vor să plece cu copiii în străinătate, pentru că i-au văzut pe ucraineni cum își scot copiii din țară”, a recunoscut Vasile Dîncu.

„Oamenii trebuie să stea liniștiți, facem parte dintr-un sistem politico-militar care ne asigură securitatea în acest moment în orice situație. Este improbabilă, este aproape imposibil în acest moment să gândim că un cetățean român sau o parte din teritoriul nostru va avea de suferit din perspectiva lui Vladimir Putin sau a acestei campanii nebunești de a reface istoria”, a transmis Vasile Dîncu.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025