Macroeconomie

Adrian Vasilescu (BNR), la Gala Financial Intelligence: Am convieţuit 10 ani cu un PIB vitezoman, dar care nu a atins sustenabilitatea cerută unui producător de bunăstare

România a convieţuit timp de zece ani cu un PIB vitezoman, dar care nu a atins sustenabilitatea cerută unui producător de bunăstare, iar această nesustenabilitate a creşterii economice se reflecta mai cu seamă în deficitul bugetar din această perioadă de criză, a declarat miercuri Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României, la Gala Financial Intelligence.

“Creşterea economică negativă cu care vom încheia anul 2020 îşi are rădăcinile într-un PIB ce a dovedit o dinamică bună de-a lungul întregului deceniu, ilustrată de una dintre ele mai mari viteze de înaintare din Uniunea Europeană, dar cu o imunitate decompensată, ceea ce înseamnă că am convieţuit 10 ani cu un PIB vitezoman dar care nu a atins încă sustenabilitatea cerută unui producător de bunăstare. Nesustenabilitatea creşterii economice se reflectă mai cu seamă în deficitul bugetar din această de criză, care este deja de trei ori mai mare decât maxima admisă în Uniunea Europeană şi în deficitul balanţei comerciale, care exprimă o depăşire a exporturilor de către importuri cu mult peste regulile admise. Acest sfârşit de an şi de deceniu marchează însă şi consolidarea unui stâlp solid pentru susţinerea resuscitării de anul viitor”, a explicat Adrian Vasilescu, potrivit Agerpres.

El a subliniat că în acest sens are în vedere dinamica preţurilor, indicator de primă linie, care măsoară sănătatea oricărei economii.

“Ce vedem? Anul acesta inflaţia anualizată a coborât la 2,1%, România fiind astfel unica ţară din Uniunea Europeană cu o inflaţie foarte aproape de optimul de 2%. Inflaţia, acum lângă investiţii, care au primit un impuls în acest an, şi lângă asigurarea lichidităţii adecvate în bănci, pentru finanţarea bugetului, a firmelor şi a populaţiei şi mai cu seamă din perspectiva celor 80 de miliarde de euro de Uniunea Europeană, din care vom începe să tragem în 2021, toate vor fi un cap de pod de unde ar putea să fie lansată aşteptata creştere economică”, a mai spus Vasilescu.

Potrivit acestuia, veştile despre vaccin ce s-au adunat în ultima vreme aduc linia de start “pe care cuvântul recuperare este scris cu majuscule mai aproape de începutul anului 2021”, an care va marca debutul unui nou deceniu, al treilea din acest mileniu şi, conform multor prognoze, al unei geometrii mai promiţătoare după tripla criză prin care trecem.

“Acum timp de încă 36 de zile, vom mai înota prin curenţii deceniului doi, ce a debutat cu sfârşitul marii crize din 2008-2011 şi care se încheie tot cu o criză. O criză de anvergură globală, dar cu particularităţi locale accentuate”, a punctat Adrian Vasilescu.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

o oră ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

o oră ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

o oră ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

o oră ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More