Categories: Fără categorie

Vasilescu (BNR): Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă; cele mai importante, criza energetică şi dezordinea preţurilor

Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum, iar cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, a declarat, vineri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României.

“Astăzi sunt vremuri speciale sub foarte multe aspecte. Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum. Că nici nu mai ştim să le numărăm. Dar oricum, cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, care sunt legate. Iar o bancă centrală, cum este şi Banca Naţională a României, se plasează în acest triunghi alegându-şi foarte bine şi după lege atribuţiile”, a spus Adrian Vasilescu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că a luat ca bază atunci când şi-a pregătit comunicarea un triunghi format din următoarele elemente: legi înţelepte, instituţii puternice şi echipe performante în aceste instituţii.

Adrian Vasilescu a precizat că Banca Naţională a României, precum orice bancă centrală din lume, “nu are şefi” şi că singurul şef al unei bănci centrale la această oră în lume este legea.

“Consiliul de conducere al Băncii Naţionale a României nu face nimic de capul lui. Face absolut totul după lege. Iar legea este o instituţie foarte interesantă în România pentru că are o istorie interesantă. Chiar o istorie tumultoasă”, a spus Adrian Vasilescu.

Acesta a subliniat importanţa existenţei unei Facultăţi de Drept, precum cea din cadrul ASE, care să fie calată pe dreptul afacerilor.

“Acesta este un lucru foarte important. Îmi amintesc că acum 30 de ani, când începeau să se închege afacerile în România, foarte mulţi judecători importanţi din sistemul instanţelor judecătoreşti habar nu aveau despre problemele afacerilor, deşi la Facultatea de Drept a existat întotdeauna o aplecare spre economie. Dar ce făceam? În anul I economie politică capitalistă, în anul II economie politică socialistă, în anul III contabilitate, în anul IV drept financiar şi cu asta cam se termina. Foarte puţin. Aşa că, repet, e foarte bine că există o asemenea facultate”, a declarat Adrian Vasilescu.

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

3 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

3 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

3 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

3 ore ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

3 ore ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More