Marfuri

Vast Resources va demara producţia de molibden în România

Compania minieră Vast Resources, companie listată la Bursa de Mărfuri AIM din Londra, a anunţat că în cursul lunii august va începe producţia de concentrat de molibden la mina polimetalică de la Băiţa Plai (judeţul Bihor).

“În urma anunţurilor făcute la data de 31 ianuarie 2022 şi 3 mai 2022, cu privire la instalarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii de flotare a molibdenului la Băiţa Plai, compania este încântată să confirme că producţia de concentrat de molibden va începe în luna august. Compania va da publicităţii cifre cu privire la producţia de molibden în rapoartele trimestriale de producţie, a informat compania Vast Resources într-un comunicat de presă difuzat luni.

Compania Vast Resources a fost fondată la sfârşitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe şi Africa de Sud. În completarea activităţii din Africa, în mai 2013, Vast Resources şi-a îndreptat atenţia către România, în vederea dezvoltării strategiei de business.

În 2017, Vast Resources a devenit acţionar unic la mina polimetalică de la Mănăila (Suceava), după ce a finalizat preluarea pachetului de 49% din acţiunile Sinarom Mining Group de la investitorul Ni Jin Ming. Pe lângă mina de la Mănăila (Suceava), Vast Resources mai deţine în România o participaţie de 80% la mina polimetalică de la Băiţa Plai (judeţul Bihor).

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

4 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

4 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

4 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

4 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More