International

Venezuela: Opoziţia pune capăt guvernului şi preşedinţiei “interimare”

Opoziţia venezueleană a pus capăt vineri “guvernului interimar” şi preşedinţiei lui Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte în ianuarie 2019, atunci când opoziţia şi o parte a comunităţii internaţionale nu au recunoscut realegerea lui Nicolas Maduro în 2018, notează AFP, potrivit Agerpres.

Această preşedinţie “interimară”, care a fost recunoscută, printre altele, de Statele Unite şi de Franţa, nu şi-a atins obiectivul de a-l înlătura pe Maduro de la putere. Sprijinul internaţional a scăzut între timp.

Deputaţii fostului parlament, ales în 2015 şi controlat de opoziţie, au votat cu 72 de voturi pentru (29 împotrivă, 8 abţineri) dispariţia guvernului şi preşedinţiei “interimare” care nu au avut o putere reală, dar au controlat toate activele venezuelene din străinătate.

Acest fost parlament îşi apără continuitatea, considerând frauduloase alegerile legislative câştigate de putere în 2020.

Trei dintre cele patru principale partide de opoziţie (Primero Justicia, Accion Democratica şi Un Nuevo Tiempo) au fost în favoarea dispariţiei “guvernului interimar” care “a încetat să mai fie util (…) şi nu prezintă niciun interes pentru cetăţeni”, au afirmat acestea într-un comunicat.

Criza petrolieră provocată de războiul din Ucraina a condus chiar la o încălzire a relaţiilor dintre Washington şi Maduro.

Pe de altă parte, ţările sud-americane, cum ar fi Columbia vecină sau Brazilia care au fost guvernate de dreapta dură foarte ostilă lui Maduro au basculat la stânga în ultimele luni, făcându-l pe Juan Guaido să piardă aliaţi importanţi.

Maduro a luat constant în derâdere preşedinţia interimară, numind-o “lumea Narniei”.

Guaido a pledat joi ca “acest instrument să nu fie distrus”, considerând că “trebuie apărat mai presus de nume sau interese personale”. “Menţinerea preşedinţiei (interimare) nu are nimic de-a face cu Juan Guaido. Este o datorie”, a spus el. Însă nu a fost ascultat.

Opoziţia a anunţat că va organiza primare anul viitor pentru a alege un singur candidat care să-l înfrunte pe Maduro la prezidenţialele din 2024. Guaido se numără printre posibilii candidaţi, mai scrie AFP.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

8 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

9 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

9 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More