Update articol:

Venezuela: Preşedintele Maduro anulează deplasarea în Barbados a delegaţiei sale participante la dialogul cu opoziţia

Sursa foto - Twitter Nicolas Maduro Sursa foto - Twitter Nicolas Maduro

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anulat miercuri plecarea delegaţiei în Barbados, unde urma să participe joi şi vineri la dialogul cu opoziţia, în semn de protest faţă de noile sancţiuni americane, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Deşi delegaţia opoziţiei desemnată de deputatul Juan Guaido se găseşte deja în Barbados pentru o sesiune de discuţii prevăzută pentru această săptămână, preşedintele Nicolas Maduro a decis să nu trimită delegaţia venezueleană cu această ocazie, ca urmare a agresiunii grave şi brutale comise în mod continuu şi viclean de administraţia Trump împotriva Venezuelei”, conform unui comunicat oficial al preşedinţiei.

După o serie de contacte exploratorii între cele două tabere şi o primă întâlnire desfăşurată la mijlocul lunii mai în Norvegia, la Oslo, discuţiile dintre delegaţiile preşedintelui Maduro şi cea a opozantului Guaido au continuat în Barbados pe 8 iulie.

Într-un comunicat de presă dat publicităţi vineri, guvernul norvegian a informat că delegaţii guvernului şi cei ai opoziţiei s-au angajat în identificarea unei soluţii “constituţionale” a crizei din Venezuela.

Miercuri, mii de susţinători ai preşedintelui Nicolas Maduro au defilat pe străzile capitalei Caracas pentru a denunţa noile sancţiuni anunţate luni de Casa Albă. Ministrul venezuelan al apărării, generalul Vladimir Padrino, a cerut justiţiei să îi pedepsească pe cetăţenii Venezuelei care se declară în favoarea măsurilor adoptate de administraţia Trump. 

BVB | Știri BVB
CONPET SA (COTE) (02/04/2026)

Numire Director General cu contract de mandat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (02/04/2026)

VAN la data 31 decembrie 2025 - Recalculat

ALUMIL ROM INDUSTRY S.A. (ALU) (02/04/2026)

Convocare AGA O & E - 08 mai 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (02/04/2026)

Actualizare privind Comitetul Reprezentantilor Fondul Proprietatea S.A.

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/04/2026)

Ziua Investitorului Bittnet, editia 2026