Categories: Fără categorie

Venezuela: Preşedintele Nicolas Maduro acuză Statele Unite că îi pun la cale asasinarea

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a acuzat vineri CIA şi armata americană că îi pun la cale asasinarea, întrebându-se dacă omologul său american, Joe Biden, şi-a dat acordul pentru o astfel de acţiune, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“A ratificat oare Joe Biden ordinele lui Donald Trump de a antrena Venezuela într-un războiul civil şi de a ne ucide? Da sau nu? Întreb”, a declarat preşedintele venezuelean la o ceremonie militară, comentând vizita directorului CIA, William Burns, şi a şefului Comandamentului Sud (Southcom), amiralul Craig Faller, în Columbia şi Brazilia.

“Ce au făcut? Sursele noastre din Columbia ne asigură (…) că au venit pentru a pregăti un plan care să atenteze la viaţa mea şi a unor lideri politici şi militari importanţi (…) Preşedintele Joe Biden a autorizat planul de a mă asasina pe mine şi lideri politici şi militari importanţi din Venezuela? Da sau nu?”, a întrebat el.

Nicolas Maduro, care nu prezintă nicio dovadă a acuzaţiilor sale, denunţă în mod regulat planuri ale unor forţe externe ce urmăresc o lovitură de stat, o invazie militară sau un asasinat, punând aceste intenţii pe seama Statelor Unite şi a aliaţilor lor regionali precum Columbia sau Brazilia, care nu au recunoscut realegerea sa în 2018.

La fel ca Donald Trump înaintea sa, preşedintele Joe Biden îl consideră pe liderul opoziţiei Juan Guaido preşedinte interimar al Venezuelei şi nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Nicolas Maduro.

În ultimii trei ani, Statele Unite au crescut presiunea diplomatică şi sancţiunile economice pentru a-l înlătura de la putere pe Nicolas Maduro, fără succes însă.

Spre deosebire de predecesorul său, preşedintele Joe Biden a adoptat o abordare diplomatică mai flexibilă.

În urmă cu o săptămână, Statele Unite, Uniunea Europeană şi Canada şi-au declarat disponibilitatea de a revizui sancţiunile impuse Venezuelei dacă se înregistrează progrese în negocierile dintre guvern şi opoziţie în vederea organizării de alegeri locale, legislative şi prezidenţiale credibile, inclusive şi transparente.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

4 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

4 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

5 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More