International

Venezuela: SUA au anunţat sancţiuni economice ce vizează tancuri petroliere venezuelene

Departamentul Trezoreriei al SUA a anunţat vineri impunerea de sancţiuni economice ce vizează 34 de tancuri petroliere operate de compania de stat venezueleană PDVSA, care transportă ţiţei în Cuba, în scopul creşterii presiunii asupra preşedintelui de la Caracas, Nicolas Maduro, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Cuba este forţa din fundal care a întreţinut afundarea Venezuelei în criză. Trezoreria ia măsuri împotriva navelor şi a entităţilor care transportă petrol şi care oferă un sprijin vital menţinerii regimului nelegitim al (preşedintelui) Maduro”, a declarat secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin într-un comunicat de presă, citat de EFE.

Alte două companii ce transportă în Cuba ţiţei din Venezuela au fost de asemenea adăugate pe lista neagră a SUA, a declarat vineri la Huston (Texas) vicepreşedintele american Mike Pence în cadrul unui discurs. “Petrolul Venezuelei aparţine venezuelenilor”, a afirmat Mike Pence. 

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

8 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

8 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

8 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More