Categories: Fără categorie

Venezuela: Vicepremierul rus în vizită la Caracas pentru a confirma sprijinul Moscovei pentru preşedintele Maduro

Vicepremierul rus Yuri Borisov, aflat în vizită la Caracas, a confirmat sâmbătă sprijinul acordat preşedintelui Venezuelei Nicolas Maduro, pe care Moscova îl sprijină să rămână la putere în pofida unei presiuni intense din partea statelor occidentale de a-l înlătura, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Moscova a reprezentat un creditor salvator pentru administraţia de stânga a Venezuelei, guvernul rus şi gigantul petrolier Rosneft acordându-i cel puţin 17 miliarde de dolari în împrumuturi şi linii de credit începând din 2006.

În contextul în care zeci de state occidentale şi latino-americane consideră ilegitim regimul Maduro ca urmare acuzaţiilor de falsificare a rezultatelor alegerilor din 2018, sprijinul Rusiei şi al Chinei sunt cruciale pentru Venezuela.

Co-prezidând o reuniune a comisiei guvernamentale ruso-venezuelene la Caracas împreună cu Yuri Borisov, vice-preşedintele Tareck El Aissami a mulţumit Moscovei în special pentru facilitarea transportului de petrol în pofida sancţiunilor impuse de SUA.

“Relaţiile ruso-venezuelene sunt în cel mai bun moment şi au demonstrat că în mijlocul dificultăţilor putem progresa împreună cu coordonare politică şi diplomatică eficientă între guvernele noastre împotriva asediului imperialist şi a agresiunii de care şi Rusia suferă”, a declarat înaltul oficial venezuelean.

Yuri Borisov a reiterat sprijinul Moscovei pentru Maduro. Comerţul bilateral în creştere “demonstrează că guvernul preşedintelui Nicolas Maduro este legitim”, a declarat vicepremierul rus, conform presei din Venezuela.

Agenţia de presă Interfax a informat că vicepremierul Yuri Borisov urmează să fie primit şi de preşedintele Maduro.

Liderul venezuelean şi preşedintele rus Vladimir Putin au abordat pe scurt datoriile Caracasului faţă de Rusia în timpul vizitei întreprinse de preşedintele Nicolas Maduro la Moscova luna trecută.

Întâlnirea dintre Maduro şi Borisov urmează să aibă loc la câteva zile după ce premierul Dmitri Medvedev a efectuat o vizită în Cuba, un aliat al Venezuelei.

Medvedev a afirmat că Moscova va găsi modalităţi de a sprijini Cuba în asigurarea aprovizionării cu petrol şi produse petroliere.

O flotilă din Venezuela a oferit în această săptămână un oarecare răgaz Cubei în criza de combustibil pe care acest stat o traversează. Pare însă puţin probabil ca sprijinul acordat de doi dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi să rezolve problemele presante de combustibil cu care se confruntă şi care a determinat guvernul de la Havana să prelungească măsurile de economisire a energiei introduse luna trecută.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

4 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

4 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

4 ore ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

4 ore ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More