International

Veniturile Kazahstanului din exporturile de petrol au crescut cu 50% în 2022

Veniturile înregistrate în 2022 de Kazahstan din exporturile de petrol au crescut cu 50%, graţie exploziei preţului ţiţeiului, chiar dacă volumul livrărilor de petrol peste hotare a scăzut, arată datele statistice publicate marţi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Kazahstanul depinde de transportul petrolului pe teritoriul Rusiei, ţară care a fost afectată de sancţiunile occidentale impuse Moscovei din cauza invadării Ucrainei.

Potrivit datelor oficiale publicate de Biroul naţional de statistică din Kazahstan, în 2022 valoarea exporturilor de petrol ale Kazahstanului a urcat la 46,8 miliarde de dolari, în condiţiile în care au fost exportate 65 de milioane de tone de petrol, faţă de cele 31 miliarde de dolari generate în 2021 de pe urma exportului a 65,5 milioane de tone de petrol.

Creşterea veniturilor în 2022 a venit ca urmare a majorării preţului petrolului, în condiţiile în care preţul mediu anual pentru petrolul exportat de Kazahstan a urcat la 720 de dolari pe tonă anul trecut, de la 473 dolari pe tonă în 2021.

Pe baza estimărilor Reuters, în perioada ianuarie-februarie 2023, preţul mediu pentru petrolul exportat de Kazahstan a fost de 621 de dolari pe tonă, faţă de 697 dolari pe tonă în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Peste 90% din petrolul kazah ajunge pe pieţele de export via oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC) şi reţeaua controlată de Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia.

Potrivit informaţiilor publicate anterior de Comitetul privind veniturile statului kazah, veniturile din taxe care au fost primite de Fondul Naţional din Kazahstan din partea sectorului petrolier (taxe pe profit, taxe pentru extracţia de resurse minerale, taxe pe exporturi şi plăţi efectuate în cadrul acordurilor de împărţire a producţiei) s-au dublat anul trecut până la 13,87 miliarde de dolari, de la 6,11 miliarde de dolari în 2021. În primele două luni ale acestui an, veniturile din taxe plătite către Fondul Naţional din Kazahstan de către sectorul petrolier s-au cifrat la 2,68 miliarde de dolari, în creştere de la 2,10 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Samruk, fondul suveran de investiţii din Kazahstan, este cel mai mare acţionar la JSC NC KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze a Republicii Kazahstan, cu activităţi de explorare, producţie, rafinare şi transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol şi gaze, fiind o companie integrată vertical cu ciclu complet de upstream, transport şi prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil.

KazMunayGas este acţionarul majoritar de la KMG International, o companie care deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail a KMG International cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Republica Moldova.

Articole recente

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

34 de secunde ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

2 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More