International

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au urcat cu 26% anul trecut, la peste 108 miliarde de dolari

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze la bugetul de stat au urcat, în 2024, cu peste 26%, la 11.130 miliarde de ruble (108,22 miliarde de dolari), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Veniturile din petrol şi gaze sunt cea mai importantă sursă de numerar pentru Kremlin, fiind responsabile pentru aproximativ o treime până la o jumătate din totalul veniturilor bugetare în ultimul deceniu.

În 2023, în urma preţurilor mai reduse ale petrolului şi a declinului exporturilor de gaze, veniturile Rusiei au scăzut cu 24%.

Guvernul american în exerciţiu a anunţat vineri noi sancţiuni împotriva sectorului energetic din Rusia pentru a submina astfel ”cea mai mare sursă de finanţare a Kremlinului”, în contextul războiului din Ucraina. Sancţiunile americane au fost luate în coordonare cu Regatul Unit.

Cu doar zece zile înaintea învestirii lui Donald Trump pentru al doilea mandat de preşedinte al SUA, Departamentul Trezoreriei a detaliat o serie de sancţiuni ce vizează în special două mari companii ruseşti din sectorul energetic, Gazprom şi Surgutneftegaz.

De asemenea, sancţiunile se referă la 200 de petroliere care operează din Rusia şi constituie aşa-numita ”flotă fantomă” a Moscovei. Mai multe dintre navele vizate sunt înregistrate sub pavilioane Barbados şi Panama.

În afară de producători şi nave, sancţiunile vizează şi ansamblul filierei, fiind ţintite contra unui anumit număr de intermediari, de furnizori de servicii pe câmpurile petroliere şi de responsabili politici ai sectorului petrolier din Rusia. Astfel, va fi interzisă furnizarea de servicii de către companiile americane pentru întreprinderile ruseşti vizate, în special în ceea ce priveşte asistenţa pentru extracţia şi producţia de produse petroliere. Interdicţia va intra în vigoare pe 27 ianuarie, a precizat Departamentul Trezoreriei american.

În 21 noiembrie anul trecut, Washington a anunţat o serie de restricţii referitoare la 50 de instituţii bancare din Rusia, printre care Gazprombank, filiala financiară a Gazprom, în scopul reducerii veniturilor realizate din vânzarea de hidrocarburi.

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

3 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

4 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

4 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

4 ore ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

4 ore ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More