Categories: Fără categorie

Verbund plăteşte 437 milioane de euro pentru participaţia OMV la transportatorul de gaze Gas Connect Austria

OMV precizează că această tranzacţie va reduce datoriile grupului cu peste 570 milioane de euro, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra gradului de îndatorare al grupului

 

Compania austriacă de petrol şi gaze OMV, proprietarul OMV Petrom, a anunţat astăzi semnarea unui contract cu Verbund, cea mai mare companie de electricitate din Austria și unul dintre cei mai mari producători de energie hidroenergetică din Europa, pentru vânzarea pachetului său de 51% din acţiunile transportorului de gaze Gas Connect Austria, informează un comunicat al OMV.

Consiliile de supraveghere ale OMV și VERBUND au aprobat tranzacția.

Semnarea contractului va avea loc astăzi, iar finalizarea este supusă aprobării de reglementare și este așteptată în prima jumătate a anului 2021.

Preţul convenit pentru pachetul de 51% din acţiunile Gas Connect Austria GmbH deţinut de OMV este de 271 milioane de euro. În plus, Verbund va prelua şi datoriile Gas Connect Austria GmbH către OMV, care la 31 decembrie 2019 se ridicau la 165,9 milioane de euro. În consecinţă, preţul total în numerar plătit de Verbund către OMV va fi de 436,9 milioane de euro, ceea ce înseamnă că valoarea companiei Gas Connect Austria GmbH este de 980 milioane de euro.

VERBUND nu se așteaptă ca tranzacția să aibă vreun impact asupra rezultatelor anuale prognozate pentru anul de afaceri curent 2020, întrucât închiderea nu va avea loc înainte de prima jumătate a anului 2021, având în vedere procedurile îndelungate de aprobare și a permiselor de reglementare necesare.

Gas Connect Austria construieşte şi operează conductele magistrale de transport al gazelor din Austria şi este deţinută de OMV (51%) şi AS Gasinfrastruktur GmbH (49%). De asemenea, Gas Connect Austria este responsabilă cu gestionarea capacităţilor de import şi export, precum şi de capacitatea de transport necesară pentru consumul pieţei consumatorilor casnici.

OMV precizează că această tranzacţie va reduce datoriile grupului cu peste 570 milioane de euro, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra gradului de îndatorare al grupului.

“OMV îşi continuă strategia de a ieşi de pe piaţa reglementată de transport de gaze şi se angajează într-un management proactiv al portofoliului, care să-i asigure o creştere profitabilă. Tranzacţiile cu gaze şi stocarea de gaze vor rămâne o parte importantă a portofoliului OMV”, au susţinut oficialii companiei.

Verbund, potenţialul cumpărător al acţiunilor Gaz Connect Austria, este unul dintre principalii producători de energie hidro din Europa.

OMV deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol şi gaze din România.

 

Articole recente

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

42 de minute ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

49 de minute ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

53 de minute ago

Nicuşor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

57 de minute ago

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială (surse)

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială, au precizat, miercuri, surse politice, pentru…

o oră ago

Trump impune Indiei taxe vamale de 25%, plus o penalitate pentru comerţul cu Rusia

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că Statele Unite vor impune taxe vamale de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More