Comunicate de presa

VERLA estimează o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în 2019

VERLA, companie românească specializată în distribuția de materiale pentru industria publicitară, estimează că anul viitor va atinge pragul de 10 milioane de euro cifră de afaceri, în creștere cu 10% față de acest an, potrivit unui scenariu prudent de creștere. Compania, care anul viitor, va marca 25 de ani de la înființare are ca obiectiv principal extinderea portofoliului de produse pentru piața autohtonă cu produse inovative, în linie cu tendințele de pe piața internațională.

”2019 va fi, în opinia noastră, anul în care clienții se vor orienta tot mai mult către materiale textile, ca bază pentru producția publicitară. Extrem de versatil, materialul textil permite integrarea elementelor de design într-un concept unitar, un nou tip de personalizare a campaniilor publicitare prin crearea unor ansambluri unice, capabile să ofere o experiență diferită beneficiarilor finali” a declarat Viorel Verzea, președintele și fondatorul companiei.

Compania și-a propus să ofere clienților posibilitatea  de a vedea cum pot fi declinate, pe diferite suporturi, campanii de promovare sau amenajare a spațiilor interioare folosind materiale textile sau printr-un mix cu materialele clasice iar pentru aceasta va inaugura showroom-ul din București în primul trimestru al anului.

Potrivit fondatorului companiei,  dacă în urmă cu câțiva ani, piața era dominată de soluții clasice de signalistică sau promovare, în ultimii ani se pune tot mai mult accent pe ideea de design interior ca si soluție de comunicare și promovare a produselor sau serviciilor.

Fondată în urmă cu 25 de ani, Verla este unul dintre cei mai longevivi distribuitori de materiale destinate industriei publicitare din România, cu două hub-uri principale – în București și Cluj Napoca. Compania are 65 de angajați în cele două centre, mai mult de două treimi dintre aceștia având peste 10 ani vechime în firmă.  Verla furnizează pentru industria de publicitate din România materiale importate din Belgia, Spania, Marea Britanie, Polonia, Japonia. Germania, Coreea sau China și este în discuții cu furnizori din Statele Unite ale Americii.

Recent, fondatorii VERLA au decis să-și consolideze afacerile în nume propriu după ce negocierile pentru o posibilă tranzacție cu compania Antalis au fost închise din cauza diferențelor de viziune strategică pentru viitor ale celor două părți.

Articole recente

Presupuse fapte de corupţie în Spania: Premierul Sanchez îi acuză pe judecători “că fac politică”

Premierul spaniol Pedro Sánchez, chestionat cu privire la presupusele cazuri de corupţie care îi implică…

o oră ago

Argentina: Guvernul sesizează justiţia în ancheta pentru corupţie care o implică pe sora preşedintelui Milei

Guvernul argentinian a contraatacat luni, pe fondul unui presupus caz de corupţie care o implică…

o oră ago

Opt nave cu 1.200 de rachete şi un submarin din SUA vizează Venezuela, denunţă Maduro

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a denunţat luni "ameninţarea" reprezentată de "opt nave cu 1.200 de…

o oră ago

Acțiunile și moneda Indoneziei scad pe fondul protestelor care afectează încrederea investitorilor în cea mai mare economie din Asia de Sud-Est

Indonezia se confruntă cu un climat politic dificil, pe fondul protestelor împotriva creșterii costurilor de…

9 ore ago

Prim-ministrul slovac Fico se va întâlni cu Xi, Putin și Zelenski în această săptămână

Prim-ministrul slovac Robert Fico va avea întâlniri bilaterale cu președintele chinez Xi Jinping și președintele…

9 ore ago

Ungaria acuză #Ucraina de pregătirea unui nou atac asupra oleoductului Drujba

Tamas Menczer, directorul de comunicare al coaliţiei de guvernământ ungare FIDESZ-KDNP, a afirmat luni că…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More