Categories: Fără categorie

Vicepreşedinte Concordia: 39,7% din timpul pe care o companie îl petrece pentru transport înseamnă aşteptare în vămi

Aproape 40% din timpul pe care o companie îl petrece pentru transport înseamnă timp de aşteptare în vămi, şi nu timp de derulare efectivă, conform datelor prezentate, joi, într-o conferinţă de presă, de către Călin Ile, vicepreşedintele Confederaţiei Concordia şi preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

“Vă dau două cifre: 8 decembrie 2021 – coadă la Nădlac de 14 kilometri, 12 ore, 7 iunie 2022 – coadă la Nădlac de 25 de kilometri… Deci, în niciun caz nu se îmbunătăţesc lucrurile, comerţul se amplifică şi drept urmare, timpii de aşteptare cresc. E obligatoriu ca noi, împreună cu Europa, să găsim soluţii la această criză care afectează toate sectoarele, în special transportul, comerţul şi turismul. Nu ştiu dacă ştiţi că 39,7% din timpul pe care o companie îl petrece pentru transport înseamnă timp de aşteptare în vămi şi nu timp derulare efectivă. Sunt foarte multe argumente cu care transportatorii vin să pretindă că România merită să fie în Schengen. Însă noi, la Concordia, am spus că atunci când tu pretinzi şi exprimi dorinţa de a fi parte din Schengen, s-ar putea să fie o părere subiectivă şi să spunem că ne exprimăm această opinie doar pentru că ne aduce avantaje pe care le-aţi auzit şi că ne ajută mult din punct de vedere al afacerilor noastre. Şi atunci ce am făcut? Am mers fiecare dintre noi şi ne-am consultat cu mediul de afaceri din toate ţările Europei şi am întrebat: “Voi ce părere aveţi?”. Noi, prin Concordia, prin Business Europe, umbrela tuturor confederaţiilor patronale din Europa, din care facem parte, am întrebat toate ţările şi toţi au spus: “Da, din punctul nostru de vedere, România merită să fie în Schengen”, a afirmat Ile, potrivit Agerpres.

Vicepreşedintele Concordia a menţionat, totodată, că discuţiile cu mediul extern, pe tema aderării României la Spaţiul Schengen, va continua şi în perioada următoare.

“Am avut discuţii inclusiv cu cea mai mare structură patronală din Olanda, care au fost de acord să facă împreună cu noi o scrisoare comună pe care s-o adresăm parlamentarilor olandezi, pe care s-o adresăm politicienilor din partidele care conduc astăzi Olanda, să ne exprimăm dorinţa comună, atât a noastră, cât şi a lor ca România să facă parte din Schengen. Deci, partea de subiectivism dispare atunci când şi colegii din ţările Europei susţin acelaşi lucru, că România merită să fie parte din Schengen. Dar eforturile noastre nu se opresc aici. Pe lângă eforturile interne, noi continuăm să susţinem prin demersuri în străinătate. Până la finalul acestei luni, o delegaţie a noastră va fi în Haga şi va avea întâlniri cu parlamentarii din partidele olandeze pentru a le exprima încă o dată dorinţa şi meritul României de a face parte din Schengen. În plus, săptămâna viitoare va fi o vizită la Stockholm, unde ne vom întâlni cu toate structurile patronale din Europa şi vom avea un speach acolo, prin intermediul directorului executiv al Concordia şi unul din vicepreşedinţi, care vor susţine în faţa tuturor dorinţa României şi meritul României de a face parte din Schengen. Facem eforturi susţinute, noi, mediul de afaceri din România, pentru a arăta şi a duce la bun succes acest demers. Şi da, România merită să fie în Schengen”, a punctat oficialul Concordia.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) organizează, joi, o conferinţă de presă ce are ca temă aderarea României la zona Schengen şi impactul benefic pe care aceasta îl va genera pentru dezvoltarea pieţei interne, inclusiv prin crearea de avantaje suplimentare pentru economiile tuturor statelor membre.

Articole recente

ONU: Lumea se îndreaptă ”cu ochii larg deschişi” spre “un război mai extins”: “Riscurile unei escalade şi ale unui carnagiu continuă să crească”

Pe măsură ce ''riscurile de escaladare'' în Ucraina cresc, lumea se îndreaptă ''cu ochii larg deschişi'' către…

6 ore ago

Preşedintele Erdogan a decretat doliu naţional timp de şapte zile în Turcia – bilanţul comun provizoriu indică peste 2.600 de morţi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni doliu naţional timp de şapte zile în…

6 ore ago

România-Schengen/Europarlamentarul Eugen Tomac a deschis o acţiune în justiţie împotriva Consiliului UE

Europarlamentarul Eugen Tomac (PPE, PMP) a anunţat luni, într-o postare video pe Facebook, că a…

6 ore ago

Putin aprobă vânzarea diviziei de servicii financiare a Mercedes-Benz din Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat luni vânzarea diviziei locale de servicii financiare a Mercedes-Benz…

9 ore ago

Prima centrală nucleară din Turcia, în construcţie în sudul ţării, nu a suferit pagube în urma seismelor de luni

Prima centrală nucleară din Turcia, în prezent în construcţie în sudul ţării, nu a suferit…

9 ore ago

Jianu (CNIPMMR): Anul 2023 trebuie să fie al relansării economice

Anul 2023 trebuie să fie anul relansării economice, iar Codul Fiscal nu trebuie să sufere…

10 ore ago