Politica

Victor Negrescu şi Nicolae Ştefănuţă, aleşi vicepreşedinţi ai Parlamentului European

Eurodeputaţii români Victor Negrescu (S&D) şi Nicolae Ştefănuţă (Verzi) au fost aleşi marţi în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, potrivit Agerpres.

Victor Negrescu a obţinut 394 de voturi, iar Nicolae Ştefănuţă 347 de voturi în prima rundă de vot.

Dintre cele 14 posturi de vicepreşedinţi ai PE, 11 au fost ocupate în prima rundă de vot. A doua rundă, în care sunt disputate celelalte trei locuri rămase, este prevăzută să înceapă la ora locală 18:00 (16:00 GMT).

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More