Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAsociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) organizează în perioada 27-28 mai 2021, online, cea de-a treia ediție a Forumului Anual ARIR. Pentru prima dată, reprezentanții Comisiei Europene și ai EuropeanIssuers sunt prezenți în deschiderea evenimentului pentru a transmite de la sursă perspectiva de reglementare și dezvoltare a piețelor de capital europene, implicit pentru România. Reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară și ai Bursei de Valori București vor prezenta în detaliu strategia de dezvoltare a pieței locale. În plus, managementul de top al principalelor companii listate, membre ARIR, se va alătura discuției pentru a completa cu perspectiva lor din mediul de afaceri și lecțiile post pandemie.
Pentru prima dată ne propunem să aducem în fața companiilor noi investitori, internaționali și locali, în cadrul unui nou concept – Zilele Investitorilor ARIR. 6 companii listate, Bursa de Valori București, BRK Financial Group, MedLife, Purcari, Romcarbon și TeraPlast, se vor conecta cu investitori de talie medie interesați de noi oportunități de investiții.
Daniela Șerban, Președinte & Co-fondator ARIR: “Împreună cu EuropeanIssuers, asociația europeană a companiilor listate și asociațiilor naționale din care face parte și ARIR, am inițiat un demers național prin care atragem atenția asupra faptului că numeroase companii europene se vor confrunta cu provocări dificile în următorii câțiva ani, o mare parte dintre acestea fiind afectate de dezechilibre financiare și restricții comerciale care le amenință însăși supraviețuirea, ca urmare a restricțiilor impuse în pandemie. Astfel, ne bazăm pe expertiza și cunoștințele unuia dintre cei mai importanți actori din Europa pentru dialog consistent cu Comisia Europeană și autoritățile naționale pentru a susține păstrarea unui cadru de reglementare stabil care să permită planificarea pe termen mediu-lung, dar și oferirea de stimulente pentru un acces mai amplu la piețele de capital. ”
Evenimentul reunește peste 10 speakeri internaționali și locali, reprezentanți ai instituțiilor, manageri de top ai celor mai mari companii românești, experți în finanțe și legislație europeană care vor aborda dezvoltarea viitoare a piețelor de capital, tendințele și oportunitățile din piață.
Au confirmat prezența următorii experți și reprezentanți ai companiilor:
Pentru a vă alătura evenimentului, vă rugăm să vă înregistrați aici Forum ARIR 2021.
Parteneri strategici ai Forumului AR&IR sunt: Bursa de Valori București (organizează și gestionează piețele reglementate de instrumente financiare, membru fondator ARIR), TeraPlast (compania-mamă a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, membru fondator ARIR), ALRO (unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, membru fondator ARIR), Purcari (unul dintre cei mai mari producători de vinuri din Europa Centrală și de Est, membru asociat ARIR).
Zilele Investitorilor ARIR vor fi organizate cu sprijinul BRK Financial Group care va pre-valida procesul.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Radio Romania Actualități, Financial Intelligence, Money, The Diplomat, JURIDICE.ro, IR Magazine, Bizis, România Durabilă, Club Economic, Economistul, Piața Financiară, The Romania Journal, Club Antreprenor. Partenerii de monitorizare: Issue Monitoring, Klarmedia.
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…
Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…
Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
This website uses cookies.
Read More