Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzViktor Orban/ Sursa foto: Facebook
Premierul ungar Viktor Orban a ajuns la Moscova în cadrul unei “misiuni de pace”, relatează agenţia ungară de ştiri MTI, citându-l pe purtătorul de cuvânt al şefului guvernului de la Budapesta.
Orban urmează să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul vizitei, a declarat Bertalan Havasi pentru MTI.
Anterior, Reuters a relatat că un avion utilizat de guvernul de la Budapesta a aterizat la Moscova, citând site-ul Flightaware.com.
Guvernul Ungariei nu a răspuns unei solicitări Reuters de a confirma cine se află în avion, iar agenţia britanică de ştiri a comunicat că nu a putut stabili dacă premierul ungar este la bord, potrivit Agerpres.
Toate măsurile care au împins deficitul în sus au fost pe placul multora: recalcularea pensiilor,…
Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…
Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…
Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…
This website uses cookies.
Read More