Energie

Viktor Orban a discutat cu Donald Trump problema gazelor din Marea Neagră

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că l-a rugat pe şeful statului american Donald Trump să ajute la demararea producţiei de gaze naturale din apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, care va fi realizată cu participarea companiei Exxon din SUA, aceasta fiind singura alternativă practică la gazul rusesc, transmite Reuters.

“Diversificarea este plauzibilă în cazul în care cooperarea dintre SUA şi România are loc rapid. I-am cerut preşedintelui să ajute ca aceasta să se materializeze”, a declarat Orban, la postul public de radio, potrivit Agerpres.

Luni, Donald Trump s-a întâlnit la Washington cu Viktor Orban. Acesta a declarat că în cursul întâlnirii cei doi au consolidat relaţiile strategice dintre ţările lor în mai multe domenii, inclusiv în cel economic, politic şi al relaţiilor de securitate. Vizita premierului ungar a fost însă una controversată, o serie de personalităţi din Senatul american, atât din rândul republicanilor, cât şi al democraţilor, avertizând de mai multă vreme că de când acesta se află la putere democraţia din Ungaria s-a “erodat în mod semnificativ”. Legislatorii americani şi-au exprimat de asemenea preocuparea în legătură cu relaţiile apropiate ale lui Orban cu Moscova, inclusiv în ce priveşte tranzacţiile cu energie.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat miercuri, citat de Reuters, c Ungaria va semna un nou acord pe termen lung de aprovizionare cu gaze naturale din Rusia dacă grupul american Exxon Mobil Corp nu va lua o decizie finală, până în luna septembrie, privind investiţia în proiectul offshore Neptun.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More