International

Viktor Orban: Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial

Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial deoarece ar însemna că alianţa nord-atlantică este în război cu Rusia, a declarat vineri la postul public de radio premierul ungar Viktor Orban, transmite MTI, potrivit Agerpres.

“Dacă am face ceea ce cere preşedintele ucrainean, am fi în al treilea război mondial”, a susţinut Orban într-un interviu cu Kossuth Radio.

Într-o ştire în care reia pe larg declaraţiile lui Orban, EFE notează că premierul ungar a acuzat Occidentul că doreşte ca războiul din Ucraina să continue, fără însă a formula nici măcar o singură critică la adresa ţării invadatoare, Rusia.

“Occidentalii vor război. Există o majoritate zdrobitoare a celor care sprijină războiul”, a declarat Orban din oraşul Sopron, unde a avut loc o reuniune a guvernului timp de 3 zile.

Orban a vorbit şi despre summitul NATO de la Vilnius, de marţi şi miercuri, unde ţările membre au discutat, printre altele, despre posibila aderare a Ucrainei la alianţă, respinsă pentru moment.

În acest sens, Orban a dat asigurări că “sunt de înţeles cerinţele ucrainene (privind integrarea ţării lor în NATO), dar, dacă le-am îndeplini, ne-am afla în cel de-al treilea război mondial”.

Totodată, Orban a criticat felul de a comunica folosit de liderii ucraineni, afirmând că acesta este, adeseori, “agresiv şi plin de pretenţii”, şi a adăugat că, prin livrarea de arme occidentale, Ucraina “nu se apropie de pace”.

Premierul conservator ungar a reiterat că Ucraina “şi-a pierdut suveranitatea”, dat fiind că nu are bani şi luptă cu arme occidentale.

În pofida faptului că Ungaria este una dintre cele două ţări membre ale alianţei nord-atlantice, alături de Turcia, care nu au ratificat încă aderarea Suediei la NATO, Orban nu a anunţat când ar putea fi discutată problema în Parlamentul de la Budapesta.

Orban este considerat liderul UE cel mai apropiat de Moscova, însă, deşi a criticat sancţiunile UE împotriva Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, el a aprobat toate pachetele punitive ale UE, aminteşte EFE.

La rândul său, MTI preia o declaraţie a premierului Orban care a anunţat că se axează pe explorarea măsurilor legale şi politice aflate la dispoziţia executivului de la Budapesta pentru a împiedica Bruxellesul să pună în aplicare planul de cote privind migranţii.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

5 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

5 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

6 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More