International

Viktor Orban cere “eliminarea vrăjelii” şi a “vorbăriei” despre inflaţie

Premierul ungar Viktor Orban a cerut vineri “eliminarea vrăjelii” şi a “vorbăriei” despre inflaţie, în interviul său săptămânal radiodifuzat, a consemnat MTI, potrivit Agerpres.

“În primul rând, trebuie să tăiem hocus-pocus-ul”, a spus Orban, referindu-se la problema controlării inflaţiei.

“Mi-am pus mie şi membrilor cabinetului următoarea întrebare: crescătorii de animale produc lapte şi îl vând cu 200 de forinţi (circa 50 eurocenţi). Apoi mă duc la magazin şi costă 550. Spuneţi-mi cum e posibil. De ce este asta? Şi dacă diferenţa este atât de mare, atunci de ce este nevoie să crească (preţul) cu 30 la sută la începutul anului?”, a spus premierul ungar.

“Să eliminăm tot bla-bla-ul despre inflaţie”, a continuat acesta. “În schimb, ar trebui să ne întrebăm cine creşte preţurile şi de ce. Unde se duc banii, ce se poate face pentru a-i ajuta pe retaileri, pe producători şi procesatori? Cum îi poate ajuta guvernul să-şi reducă costurile, astfel încât să nu trebuiască să crească preţurile?”, a spus premierul.

“Pentru că pot înţelege (de ce se întâmplă aşa) în timpul războiului… dar războiul s-a terminat, este pace acum, aşa că de ce creşteţi preţurile atât de mult?”, a adăugat el.

Viktor Orban a afirmat că i-a dat instrucţiuni ministrului economiei naţionale să discute cu retailerii pentru a găsi răspunsuri clare la aceste întrebări.

“Nu ar trebui să încerce să se îmbogăţească pe seama oamenilor chiar când ieşim dintr-o perioadă de război”, a insistat el. “Noi cerem moderaţie, dar dacă nu funcţionează, îi vom cere
ministrului economiei să elaboreze un plan de acţiune pentru a-i forţa pe cei care cresc preţurile să nu le majoreze”.

Premierul ungar a mai notat că guvernul trebuie să le acorde o atenţie deosebită pensionarilor care au fost şi mai puternic afectaţi de inflaţie, deoarece pensiile nu cresc niciodată în acelaşi ritm cu salariile. Prin urmare, guvernul lansează o schemă de reducere a TVA pentru pensionari care se va aplica anumitor produse alimentare de bază, program ce va fi elaborat de ministrul economiei şi va fi introdus în a doua jumătate a anului, a menţionat el.

View Comments

  • In toata Europa laptele e 1euro - 1.2 euro litrul. Individul nu intelege ca asta e pretul in Europa. Daca nu ii convine sa iasa din UE si da isi vanda laptele numai la el. UN PROST!

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

2 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

2 ore ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More