Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPhoto: Szilárd Koszticsák/MTI
Premierul Ungariei, ultranaţionalistul Viktor Orban, i-a ironizat miercuri pe eurodeputaţii suspectaţi de implicare în cazurile de corupţie din Parlamentul European, despre care a spus că sunt atât de numeroşi încât ar putea forma propria lor echipă de fotbal ”la puşcărie”, transmite EFE, potrivit Agerpres.
”În curând vor fi suficienţi eurodeputaţi corupţi în spatele gratiilor pentru a-şi forma propria lor echipă de fotbal la puşcărie. Cine ştie? Poate chiar vor ajunge la Campionatul European de Fotbal din 2024”, a scris Orban pe Twitter.
Parlamentul European a permis marţi noului Parchet European, care o are în vizor pe deputata din Grecia, Eva Kaili, aflată în centrul unui presupus scandal de corupţie legat de Qatar, să ceară ridicarea imunităţii parlamentare.
Printr-un vot aproape unanim (610 voturi pentru, 26 împotrivă şi 9 abţineri), eurodeputaţii, reuniţi la Strasbourg, au acceptat o modificare a regulamentului de funcţionare internă a instituţiei pentru a permite ridicarea imunităţii europarlamentarilor.
Până în prezent, doar autorităţile unui stat membru al Uniunii Europene erau în măsură să facă acest lucru.
Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, vineri seară, că, dacă România nu va lua măsuri…
Italia se distinge în Europa prin politica sa prietenoasă faţă de cei foarte bogaţi, atrăgând…
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că summitul liderilor G20 din 2026 va avea…
Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a afirmat vineri că "niciunul dintre diferendele" dintre Venezuela şi Statele…
Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv pentru a redenumi Departamentul Apărării…
This website uses cookies.
Read More