International

Viktor Orban salută derogarea obţinută în privinţa embargoului UE asupra petrolului din Rusia

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a salutat marţi acordul între statele Uniunii Europene ce prevede o derogare pentru petrolul livrat prin oleoduct, permiţând astfel ţării sale să primească în continuare petrol ieftin din Rusia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Liderul naţionalist bloca de câteva săptămâni proiectul de embargou european, vorbind despre pericolul unei ‘bombe atomice’ lansate asupra economiei ungare.

În cele din urmă, pentru a ridica vetoul Budapestei, şefii de stat şi de guvern reuniţi în summit luni la Bruxelles au limitat stoparea importurilor la petrolul rusesc transportat cu vaporul, adică două treimi din achiziţiile europene.

‘Familiile pot dormi liniştite, am reuşit să evităm ideea cea mai înspăimântătoare’, a reacţionat Orban într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

Un embargou total ‘ar fi fost de nesuportat pentru noi (…) dar am reuşit să îl evităm’, a salutat el.

Ungaria, ţară fără ieşire la mare, depinde în proporţie de 65% pentru consumul său de petrol de livrările prin oleoductul rus Drujba.

Budapesta s-a opus propunerii iniţiale a unui embargou, cerând să beneficieze de o amânare de cel puţin patru luni pentru a-l pune în aplicare şi de 800 milioane de euro în finanţări europene pentru a-şi adapta infrastructurile.

În condiţiile în care Germania şi Polonia s-au angajat să stopeze importurile prin oleoductul Drujba, în total 90% din exporturile de petrol din Rusia spre UE vor înceta până la sfârşitul anului, afirmă şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele francez Emmanuel Macron.

Extinderea embargoului la livrările prin oleoduct va fi discutată ‘de îndată ce va fi posibil’, fără să fi fost fixată o dată limită.

Embargoul asupra petrolului brut în cele şase luni şi asupra produselor rafinate în cele opt luni, măsura principală a celui de-al şaselea pachet de sancţiuni contra Rusiei, vizează să epuizeze finanţarea războiului dus de Moscova în Ucraina.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

2 ore ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

3 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More