Politica

Viktor Orban: Trebuie clarificate probleme foarte dificile înainte de a începe negocierile asupra aderării Ucrainei la UE

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că este necesar să fie clarificate “probleme foarte dificile” înainte ca Uniunea Europeană să poată măcar începe negocierile asupra aderării Ucrainei la blocul comunitar, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Statele din UE urmează să decidă în decembrie dacă să permită Ucrainei să înceapă negocierile de aderare, ceea ce va necesita unanimitate din partea tuturor celor 27 de membri. Diplomaţi au atenţionat că Ungaria ar putea constitui un obstacol.

“Nu putem evita întrebarea – când, în această toamnă, vom avea negocieri la Bruxelles cu privire la viitorul Ucrainei – dacă putem de fapt lua în considerare în mod serios acordarea statutului de membru, începerea negocierilor pentru aderare cu o ţară care se află în război”, a declarat Orban la Radio Kossuth, postul naţional al Ungariei.

“Noi nu ştim cât de mare este teritoriul acestei ţări, în condiţiile în care războiul continuă, nu ştim cât de mare este populaţia ei, în condiţiile în care ei continuă să se refugieze… Ar fi fără precedent să admitem o ţară în UE fără a cunoaşte parametrii acesteia”, a subliniat premierul ungar.

“Prin urmare, eu cred că noi trebuie să răspundem la întrebări dificile şi care vor dura mult, până când vom ajunge să decidem dacă să începem negocierile de aderare”, a spus el.

Viktor Orban menţine cu Moscova relaţii mai călduroase decât mulţi dintre omologii săi din UE şi s-a contrat de mai multe ori cu Kievul, inclusiv asupra dreptului etnicilor maghiari de a studia în limba lor după ce Ucraina a adoptat în 2017 o lege ce limitează utilizarea limbilor minorităţilor etnice în şcoli.

Orban a declarat luni în parlament că Ungaria nu va susţine Ucraina în nicio problemă în afacerile internaţionale până când drepturile la limbă ale etnicilor maghiari vor fi restabilite.

Ungaria este membră a NATO şi se opune invaziei declanşate de Rusia împotriva Ucrainei. În acelaşi timp, Ungaria a refuzat să livreze arme Ucrainei, dar a primit refugiaţi din Ucraina care fug din calea războiului.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

9 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

9 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

10 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More