International

Violenţele continuă între Israel şi combatanţii palestinieni, în pofida eforturilor diplomatice de a le calma

Israelul şi-a înmulţit atacurile aeriene asupra Fâşiei Gaza sâmbătă, în timp ce combatanţii palestinieni au lansat din nou o ploaie de rachete asupra mai multor oraşe israeliene, între care şi Tel Aviv, fără ca vreo acalmie să pară avută în vedere în această regiune care se confruntă cu cele mai grave violenţe din 2014, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

La amiază, un bloc turn în Fâşia Gaza care adăpostea birourile agenţiei de presă americane Associated Press şi canalului de informaţii Al Jazeera (din Qatar) s-a prăbuşit după ce a fost lovit de o rachetă israeliană.

Un jurnalist AP a declarat, sub rezerva anonimatului, că imobilul a fost distrus, dar că toate echipele lor sunt în stare bună, deşi şocate.

“O lovitură israeliană a distrus turnul care adăpostea birourile AP din oraşul Gaza”, a scris pe Twitter şi Jon Gambrell, jurnalist al agenţiei americane de presă. “Armata l-a avertizat pe proprietarul turnului în care AP îşi are sediul că va fi ţinta” unei lovituri, scrisese el cu puţin timp înainte.
Jurnalişti ai France Presse au văzut la rândul lor blocul turn cu 13 etaje pulverizat de mai multe rachete.

Canalul Al Jazeera a confirmat pe Twitter că sediul filialei sale locale se afla în această clădire şi a difuzat în direct imagini cu turnul care se prăbuşea într-un nor de praf.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a confirmat că aceasta vizase imobilul, considerând că aici se adăposteau unităţi ale serviciilor de informaţii ale Hamas.

Armata israeliană îi avertizase pe ocupanţii imobilului şi le lăsase suficient de mult timp pentru a-l evacua, a asigurat acelaşi purtător de cuvânt.

Diplomaţi ai ţărilor arabe şi ai SUA încearcă să obţină o încetare a violenţelor soldate până acum cu cel puţin 139 de morţi, între care 39 de copii, în Fâşia Gaza de când au început ostilităţile luni, potrivit unui bilanţ al echipelor de intervenţie palestiniene.

Un israelian de 50 de ani a fost ucis sâmbătă la prânz în Ramat Gan, la periferia Tel Aviv-ului, după tiruri de rachete lansate din Fâşia Gaza, conform serviciilor de intervenţie israeliene şi poliţiei. Astfel, bilanţul victimelor israeliene se ridică la zece morţi, printre care un copil şi un soldat, iar numărul persoanelor rănite la 560, potrivit AFP.

Situată la 70 km nord de Gaza, metropola Tel Aviv fusese deja vizată joi de militanţi palestinieni care lansau rachete din Fâşia Gaza.

Mişcarea islamistă Hamas a indicat că a tras o salvă de rachete ca represalii la o lovitură israeliană “împotriva femeilor şi copiilor” în Gaza. La scurt timp după aceea, sirenele de alarmă au răsunat la Tel Aviv.

Eforturile diplomatice întreprinse de ţările din regiune şi de comunitatea internaţională pentru a pune capăt violenţelor au rămas pentru moment fără rezultat.

Egiptul aflat în fruntea iniţiativelor regionale pentru a se încerca să se ajungă la o calmare a situaţiei a trimis ambulanţe în Fâşia Gaza pentru a-i transporta pe răniţi în spitale egiptene

Înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, prevăzută să aibă loc duminică, pentru a discuta despre agravarea violenţelor între Israel şi combatanţii palestinieni, emisarul guvernului american, Hady Amr, responsabil de dosarul israeliano-palestinian în Departamentul de Stat, s-a deplasat la faţa locului vineri.

Articole recente

Acțiunile Romgaz au atins la final de luna iulie un nou maxim istoric; compania face investiții  masive în Neptun Deep

Acțiunile Romgaz au crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, fiind unul dintre driverii sectorului…

33 de minute ago

Royal FrieslandCampina a ajuns la un acord cu Bonafarm Group privind vânzarea operațiunilor din România

Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor…

57 de minute ago

Daniel David: Dacă demisia mea ar fi rezolvat situaţia financiară din Educaţie-Cercetare, aş fi anunţat-o demult

Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că a venit la conducerea ministerului ca să ajute şi…

o oră ago

Rata șomajului a fost, în iunie 2025, de 5,8% (INS)

Rata șomajului, în formă ajustată sezonier, a fost, în iunie 2025, de 5,8%, valoare egală…

2 ore ago

Maspex va prelua controlul asupra Purcari Wineries, în urma subscrierii a peste 71% din acțiuni

Maspex Romania, o companie aparținând Grupului Maspex, a finalizat, prin intermediul Bursei de Valori București,…

2 ore ago

Kovesi: În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene/ România este un teritoriu fertil şi pentru mafia chineză

Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a declarat într-un interviu pentru Libertatea că,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More