Categories: Fără categorie

Viorel Ştefan, numit membru al Curţii de Conturi Europene

Consiliul Uniunii Europene a numit marţi în funcţie un nou membru la Curtea de Conturi Europeană (ECA): vicepremierul României, Viorel Ştefan, care îl va înlocui pe George Pufan, al cărui mandat urmează să expire, se arată într-un comunicat al instituţiei, citat de Agerpres.

Mandatul lui Viorel Ştefan va începe la 1 iulie 2019 şi se va încheia la 30 iunie 2025.

Tot marţi, Ivana Maletic, din Croaţia, a primit un mandat ce va începe la 15 iulie 2019 şi se va încheia la 14 iulie 2025. Aceasta îl va înlocui pe Neven Mates, membrul croat al cărui mandat expiră.

În conformitate cu tratatul, membrii trebuie să îşi exercite îndatoririle în deplină independenţă şi în interesul general al Uniunii Europene.

Consiliul a luat aceste decizii pe baza propunerilor formulate de statele membre din care aceştia provin şi după consultarea Parlamentului European.

Colegiul membrilor, prezidat de Klaus-Heiner Lehne, preşedintele Curţii de Conturi Europene, se va reuni în noua sa componenţă pentru a stabili atribuţiile specifice care vor reveni celor doi noi membri. Ivana Maletic şi Viorel Ştefan vor depune jurământul în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene la o dată ulterioară, se arată în comunicatul instituţiei. 

Articole recente

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

39 de minute ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

42 de minute ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

52 de minute ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

53 de minute ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More