Energie

Virgil Popescu: Avem nevoie de sprijin pentru a putea finanţa trecerea de la cărbune la regenerabile, prin gazul natural (video)

Ne-am propus prin programul de guvernare să începem exploatarea gazelor de la Marea Neagră”.   

 

România are nevoie de sprijin pentru a putea trece de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile, prin gaze naturale,  a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
 

“În sectorul energetic vorbim despre planul naţional integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice pe care l-am înaintat în consultare la Comisia Europeană şi aici vorbim de ţintele de energie regenerabilă foarte ambiţioase de 30,7%. Ca să putem ajunge aici trebuie să vedem unde ne situăm şi vorbim de o producţie a energiei electrice pe bază de cărbune de 25% în mixul energetic. Deci nu putem spune – de mâine scoatem cărbunele fără să punem ceva în loc. Avem nevoie de un combustibil de tranziţie. Gazul natural este un combustibil de tranziţie şi aici este nevoie de sprijinul PPE, al Parlamentului European,  pentru a putea finanţa trecerea de la cărbune la regenerabile prin gazul natural. În momentul de faţă nu avem certă decât o singură sursă de finanţare, şi vorbim despre fondul de modernizare care este creat prin vânzarea certificatelor de CO2. Cerem sprijin ca inclusiv prin planul naţional de refacere şi rezilienţă să putem finanţa în domeniul energetic producerea şi distribuţia de energie electrică cu gaz natural ca şi combustibil. Este foarte important pentru noi, pentru a ajunge la ţintele pe care le avem să putem finanţa gazul natural”, a explicat Popescu la reuniunea preşedinţiei Grupului PPE, cu tema “Solidari pentru redresarea Europei”.

Ministrul a reiterat că o altă direcţie importantă în domeniul mixului energetic este energia nucleară şi se doreşte continuarea creşterii capacităţii de producţie în acest sector.

“Ne bucurăm că nu a fost declarată ca energie murdară energia nucleară. Este în continuare energie neutră. Noi considerăm că nu avem emisii de CO2. E adevărat că trebuie găsite soluţii bune pentru depozitele de reziduuri nucleare. Dorim să construim în continuare reactoarele 3 şi 4 şi să ajungem la un mix energetic cu reducerea emisiilor de CO2”, a declarat ministrul.

Acesta a semnalat că există şi un plan foarte ambiţios de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, aflat în analiză la Comisia Europeană, ce vizează ca, dintr-o companie eminamente producătoare de energie electrică pe bază de cărbune să facem  o companie cu mix energetic, respectiv foarte puţin cărbune, energie regenerabilă şi energie electrică pe bază de gaze naturale.

În ceea ce priveşte transportul de energie electrică şi gaze naturale se doreşte interconectarea şi digitalizarea reţelelor de transport:  

“Ne dorim o piaţă interconectată nu regional cum e acum, ci interconectată la nivel european. În domeniul transportului gazelor naturale trebuie să ne interconectăm, să diversificăm sursele de aprovizionare şi cred că România, ca şi producător de gaze naturale, poate fi un jucător în acest domeniu. Mi-aş dori ca BRUA – care este un proect strategic european-  să îşi continue drumul către Austria, pe traseul iniţial şi mi-aş dori ca şi interconectarea pe Grecia şi Bulgaria să se realizeze cât mai repede în aşa fel încât coridorul vertical să poată aduce gazele azere şi LNG din porturile de la Marea Mediterană ale Greciei către Europa. Evident ne-am propus prin programul de guvernare să începem exploatarea gazelor de la Marea Neagră”.    

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

4 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

4 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

8 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

8 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

8 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More