Politica

Virgil Popescu (PNL): Nu e uşor de coabitat cu PSD, un partid care îţi înfige cuţitul pe la spate

Fostul ministru liberal al Energiei, Virgil Popescu, a declarat, vineri, la Slatina, că nu e uşor de coabitat cu PSD, un “partid care îţi înfige cuţitul pe la spate, îţi ia primarii, ţi-i momeşte”.

În calitate de preşedinte al PNL Mehedinţi, Virgil Popescu a făcut afirmaţia la întâlnirea Ligii Aleşilor Locali PNL din regiunea Sud-Vest Oltenia de la Slatina.

“Avem un an foarte greu şi nu este uşor de coabitat cu PSD. Nu este uşor cu un partid care îţi înfige cuţitul pe la spate, îţi ia primarii, ţi-i momeşte. Nu este uşor să mergem să le spunem oamenilor, pentru că stabilitatea este foarte importantă. Da, dar suntem liberali şi la Sinaia am luat o decizie în Biroul Politic Naţional, care zic că ne trasează şi ne va trasa direcţia pentru 2024, “prin noi înşine” şi prin noi înşine vom câştiga alegerile în 2024 aşa cum le-am câştigat şi în 2020. Şi să nu uităm că putem, da, putem să câştigăm alegerile”, a spus Virgil Popescu, potrivit Agerpres.

Acesta le-a transmis aleşilor locali PNL că e nevoie de mobilizare politică încă din luna iunie.

“Trebuie să demonstrăm la europarlamentare că suntem mai buni decât ceilalţi. Şi suntem mai buni decât toţi ceilalţi. După care lucrurile vor intra într-un ritm normal la locale, parlamentare şi alegerile prezidenţiale. Obiectivul final este să avem preşedintele României, pentru că avem candidat, este preşedintele partidului, domnul Ciucă”, a mai afirmat Virgil Popescu.

Articole recente

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

21 de minute ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

25 de minute ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

35 de minute ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

36 de minute ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

9 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More