Burse/Investitii

Visual Fan (Allview) a încheiat cu succes operațiunea de majorare a capitalului social cu 5 acțiuni gratuite la fiecare acțiune deținută

Visual Fan S.A. (Allview), companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, și unul dintre cei mai importanți jucători locali pe piața IT&C, a finalizat cu succes operațiunea de majorare a capitalului social cu suma de 555.550 lei, prin emisiunea a 5.555.500 de acțiuni noi, prin capitalizarea rezervelor, care au fost emise conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 9 / 06.01.2022 și a Certificatului de Înregistrare a Instrumentelor Financiare (CIIF) nr. AC – 5316-2/07.02.2022, emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit unui comunicat de presă.

„Anul 2022 este de o mare însemnătate pentru istoria companiei Visual Fan, întrucât urmează să împlinim 20 de ani de activitate pe piața românească, 20 de ani de tehnologie, inovație și eforturi susținute din partea întregii echipe. Ne bucură faptul că beneficiem de încrederea acționarilor noștri și avem în plan investiții constante în dezvoltarea Grupului Visual Fan, pentru a livra în continuare creșteri de două cifre. Tranzacțiile recente, precum și extinderea pe o nouă linie de business, cea a mașinilor electrice, ne permit să aducem un plus de valoare și, în același timp, să ne continuăm evoluția. Intenţionăm să motivăm acționarii prin acordarea de acţiuni gratuite şi în anii următori, ca parte a strategiei de implementare a celor mai bune practici din piaţa de capital locală.”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.

Majorarea capitalului social s-a realizat în contul tuturor acționarilor înregistrați în registrul acționarilor societății la data de 09.02.2022, cărora li s-au alocat 5 (cinci) acțiuni gratuite la 1 (una) acțiune deținută. La data transmiterii prezentului comunicat, Visual Fan SA (ALW) înregistrează o capitalizare de aproximativ 144 milioane lei.

În luna decembrie 2021, Visual Fan a primit avizul favorabil din partea Consiliului Concurenței, pentru preluarea pachetului majoritar de 51%, al unicului distribuitor din Europa de Est al renumitului brand japonez AKAI. Această tranzacție creează premisele unei creșteri excepționale a cifrei de afaceri și a profitului companiei Visual Fan cu peste 25%.

Tot în luna decembrie 2021, Grupului Visual Fan i s-a alăturat societatea Visual EV Distribution, al cărui obiect de activitate este reprezentat de distribuția mașinilor electrice. Primul model lansat este Skywell ET5, un SUV full electric, cu o autonomie de 400 km mixt (WLTP) și 456 km City Drive, echipat cu sistemul automat de asistență la conducere – L2.5 și numeroase opțiuni premium. Strategia pe termen lung vizează dezvoltarea unui sistem integrat, de la distribuția de mașini electrice, realizarea a cel puțin 6 showroom-uri în principalele orașe ale României, dar și oferirea de servicii post vânzare complete.

Începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile ALW fac parte din componenţa celui mai nou indice al BVB, BET-AeRO, alături de încă alte 18 companii reprezentative de pe această piaţă, selectate pe baza unor criterii cantitative, precum: lichiditate, capitalizare și free-float.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More