International

Viticultorii francezi planează aloe vera în locul viţei de vie pentru a se adapta la secetă

În contextul schimbărilor climatice, Laurent Maynadier, viticultor din Aude, un departament din sudul Franţei, a decis să îşi diversifice culturile prin introducerea de aloe vera, o plantă din mediile aride, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Am testat mai multe plante aromatice (cimbru, rozmarin, oregano, salvie, lavandă) şi două dintre ele s-au evidenţiat: aloe vera şi rozmarinul. Însă rozmarinul nu este rentabil. În consecinţă, ne-am îndreptat spre aloe vera”, explică Laurent Maynadier. “Aloe vera are nevoie de puţină apă, în comparaţie cu viţa de vie, ceea ce este un avanataj important. Este de asemenea o plantă care necesită mai puţine produse fitosanitare”, adaugă Maynadier, care are o exploataţie în renumita regiune viticolă Fitou din masivul Corbieres.

Această zonă este lovită de o secetă persistentă de mai mulţi ani. Este vorba de o tendinţă care are legătură cu schimbările climatice şi pe care precipitaţiile uşor peste medie din luna martie nu au reuşit să o modifice în mod substanţial.

Biroul de Cercetări Geologice şi Miniere (BRGM) a reamintit zilele trecute că “nivelul de apă în sol rămâne unul foarte redus în regiune şi va rămâne aşa şi în lunile următoare. Indiferent de scenariul cu privire la ploi sau temperaturi”.

În acest context, Laurent Maynadier nu este singurul care decide să reducă ponderea ocupată de viţa de vie în exploataţia sa agricolă sau să îşi diversifice producţia. Iar aloe vera nu este singura plantă introdusă de fermierii francezi.

În conformitate cu un program guvernamental introdus în luna octombrie a anului trecut, peste 5.000 de hectare de vie ar urma să fie defrişate în departamentul Aude, din aproape 27.500 de hectare în toată Franţa. În locul lor sunt plantaţi arbori de fistic, măslini şi chiar arbori de roşcove, deseori în ideea de a coabita cu viţa de vie.

În ceea ce îl priveşte pe Laurent Maynadier, acesta a decis să defrişeze jumătate din viile sale: în prezent mai are doar nouă hectare de viţă de vie, faţă de 18 hectare în urmă cu cinci ani. Cele 3.000 de plante de aloe vera ale sale ocupă în prezent o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, o jumătate de hectar, o suprafaţă pe care viticultorul intenţionează să o extindă, experimentând şi cu alte plante din mediile aride precum arborele de argan.

Bineînţeles, Laurent Maynadier, intenţionează să păstreze meseria strămoşilor săi. “Nu intenţionez să abandonez via. În schimb, vom fi obligaţi să revizuim modul în care lucrăm”, explică Maynadier, viticultor la a 13-a generaţie.

Maynadier cultivă aloe vera de trei ani şi spune că această plantă îi aduce deja profit, fiind utilizată atât în industria cosmetică cât şi în domeniul alimentar. “Este extrem de interesată din punct de vedere economic. În prezent, mult mai interesantă decât via. Eu sunt viticultor, sunt ataşat de această cultură dar ştiu şi să calculez”, precizează viticultorul. 

Articole recente

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

4 minute ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

51 de minute ago

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More