International

Vizita lui Orban în Georgia: Şeful diplomaţiei europene afirmă că premierul ungar ”nu reprezintă UE”

Premierul ungar Viktor Orban, aşteptat luni în Georgia pentru o vizită oficială de două zile, “nu reprezintă Uniunea Europeană”, a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Orban “va merge astăzi (luni) în Georgia (…), pentru a-şi arăta, fără îndoială, sprijinul pentru guvernul Georgiei”, a spus Borrell într-un interviu acordat postului de radio public spaniol (RNE).

Însă,”orice ar spune domnul Orban în timpul vizitei sale, el nu reprezintă Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Premierul naţionalist ungar, singurul lider al unui stat membru UE care a rămas apropiat de Moscova, este unul dintre puţinii care au reacţionat la rezultatul alegerilor legislative din această ţară din Caucaz, felicitând sâmbătă partidul de guvernământ Visul Georgian pentru “victoria sa copleşitoare”.

La rândul său, opoziţia proeuropeană a cerut oamenilor să iasă în stradă luni pentru a protesta faţă de rezultatele alegerilor parlamentare care, potrivit opoziţiei, au fost “furate” de partidul de guvernământ, preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, făcând chiar referire la o “operaţiune rusă”.

“Preşedintele în exerciţiu al Uniunii (Europene) nu are competenţe în materie de politică externă”, a subliniat Borrell, exprimând neîncrederea crescândă a Bruxellesului faţă de şeful guvernului ungar, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.

Borrell se află luni la Barcelona pentru a participa la o reuniune a Uniunii pentru Mediterana (UpM), care se va concentra pe situaţia din Orientul Mijlociu.

Articole recente

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

38 de secunde ago

Bolojan: Discuţia la Cotroceni a fost de reducere cu 10% a angajaţilor în administraţia locală

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…

2 minute ago

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

5 minute ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

6 minute ago

Premierul Bolojan susţine că prevederile care privesc magistraţii respectă aspectele care ţin de constituţionalitate

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, luni, că în opinia sa prevederile care privesc magistraţii din…

7 minute ago

Şeful de cabinet al lui Zelenski a discutat cu Rubio despre loviturile ruse asupra ţintelor ucrainene

Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a afirmat că a discutat…

9 minute ago

This website uses cookies.

Read More