International

Vizita ministrului de externe britanic în China, în această lună, după o amânare (surse)

Ministrul de externe britanic James Cleverly urmează să viziteze China la sfârşitul acestei luni, au anunţat trei surse familiare cu chestiunea citate luni de Reuters, o călătorie mult aşteptată care încearcă să stabilizeze o relaţie turbulentă care a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, potrivit Agerpres.

Ministerele de externe ale ambelor ţări nu au răspuns imediat la solicitări de comentarii.

Cleverly era aşteptat în China spre sfârşitul lunii iulie, dar vizita nu s-a materializat, în timp ce Beijingul a anunţat neaşteptat înlocuirea omologului său Qin Gang cu fostul ministru chinez de externe şi diplomat veteran Wang Yi.

Qin a dispărut timp de peste o lună înainte de a fi înlocuit la 25 iulie, în timp ce detaliile din spatele înlăturării sale au fost lăsate neclare de guvernul chinez. El nu a mai apărut în public de la sfârşitul lunii iunie.

Cleverly urmează să aterizeze la Beijing la 29 august, a spus una dintre surse. Celelalte două surse au declarat că vizita este aşteptată spre sfârşitul lunii, fără a preciza data.

Vizita ar urma să dureze doar câteva zile şi “a fost redusă de la planul iniţial”, conform uneia dintre surse.

Toate cele trei surse au cerut anonimatul din cauza sensibilităţii chestiunii.

Cleverly ar fi cel mai înalt oficial britanic care va vizita China de la pandemie, după ce relaţiile s-au prăbuşit pe fondul unor probleme incluzând represiunea Beijingului în Hong Kong şi tratamentul aplicat uigurilor, minoritate musulmană din provincia Xinjiang, din nordul Chinei.

Guvernul Marii Britanii a adoptat o abordare relativ agresivă faţă de China, cu prim-ministrul Rishi Sunak declarând în mai că Beijingul reprezintă “cea mai mare provocare a epocii noastre pentru securitatea globală şi prosperitate”, notează Reuters.

Sunak este de asemenea sub presiune din ce în ce mai mare din partea unor parlamentari din formaţiunea sa la putere, Partidul Conservator, care vor înăsprirea politicii Londrei cu privire la China. Marea Britanie găzduieşte de asemenea mari comunităţi ale diasporei din Hong Kong şi uigure, ai căror activişti sunt vocali în legătură cu presupuse abuzuri ale drepturilor omului în China.

După ce Beijingul a ridicat restricţiile COVID-19 la începutul acestui an, o mulţime de oficiali europeni şi americani de rang înalt au vizitat ţara, unii cu mare pompă. Câţiva funcţionari publici britanici de rang înalt au vizitat China în ultimele luni, dar, prin comparaţie, aceste călătorii au fost relativ modeste.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More