Politica

Vlad Gheorghe (DREPT): Miroase a anticipate; România are nevoie de o nouă construcție

Liderul Partidului DREPT, Vlad Gheorghe, acuză partidele ‘vechi’ de faptul că ‘blochează’ demersurile pentru reformă.

Aceste formațiuni ‘au intrat în panică’ pentru că ‘nu pot controla’ președintele, care nu le răspunde la comenzi, scrie fostul europarlamentar, joi, pe Facebook, potrivit Agerpres.

‘Miroase a anticipate. Și, sincer, abia aștept! Partidele vechi, cu toate tentaculele lor prin Parlament, au intrat în panică. Nu pot controla un președinte care nu le răspunde la comenzi. Nu mai pot dicta reguli, nu mai pot cosmetiza minciuni. Și, mai ales, nu mai pot negocia doar pentru ei. Așa că fac ce știu mai bine: blochează, sabotează, trag sfori. Totul, ca să oprească orice reformă reală. Că doar n-or să accepte să piardă ei și-ai lor funcții, sporuri, prime, pensii speciale și toate beneficiile pe care și le-au dat singuri în 35 de ani’, precizează Vlad Gheorghe.

Acestor partide nu le pasă de pierderea fondurilor UE sau deficit bugetar, ci de modul în care să își împartă ‘banii și puterea într-un stat capturat’, adaugă Vlad Gheorghe.

‘Între timp, românii care se trezesc dimineața și se duc la muncă, care plătesc taxe, care mor de nosocomiale în spitale, care sunt dezamăgiți de sistemul de educație și fac zeci de ore în trafic – primesc în schimb doar promisiuni, taxe noi și dispreț. Antreprenorii sunt sufocați, oamenii sunt storși. Firmele de partid? Fac evaziune liniștite. Pentru că nu pățesc nimic’, mai scrie liderul partidului DREPT.

El menționează că aproape 12 milioane de români au votat pentru o schimbare de direcție. România are nevoie ‘de o nouă construcție’, apreciază Vlad Gheorghe.

‘E nevoie mai mult ca oricând de o mișcare reformatoare autentică. O forță curată, hotărâtă și solidară, cu un președinte care vrea cu adevărat să schimbe regulile jocului. Nu cu decoruri și compromisuri, ci cu adevăr, principii și luptă. Dacă chiar asta vor partidele tradiționale, atunci am un singur lucru să le spun: ABIA AȘTEPT! Dacă urmează alegeri, vom fi acolo. Cu fruntea sus. Cu vocea celor care nu mai vor să fie furați, mințiți, batjocoriți. Este timpul să-i scoatem din Parlament pe cei care și-au făcut viața pentru ei și și-au bătut joc de oameni. România nu are nevoie de un nou blat. Are nevoie de o nouă construcție. Iar noi suntem gata’, se arată în mesaj.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

54 de minute ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

o oră ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

o oră ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

o oră ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More